O petiţie publicată recent pe site-ul declic.ro prin care membrii comunităţii, cunoscute la nivel naţional că "militează pentru o societate mai dreaptă" şi ca fiind generatoare a multor campanii şi manifeste civice, cer "repornirea luptei împotriva corupţilor" a strâns peste 16.000 de semnături până duminică după amiază.

Petiţia, intitulată "DNA, reporneşte lupta împotriva corupţilor!", este adresată atât preşedintelui Klaus Iohannis, cât şi ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, respectiv şefului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Crin Bologa.

"Noi, semnatarii acestei petiţii, vă solicităm să reporniţi motoarele Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi să anchetaţi din nou marii corupţi. Cerem procurorului-şef al DNA să analizeze dosarele în lucru şi să le repartizeze în aşa fel încât procurorii să muncească eficient. Ne îngrijorează faptul că o instituţie cu procurori de elită se ocupă de anchetarea unor fapte mărunte, în timp ce pe marii corupţi nu îi mai deranjează nimeni. Ne vine greu să credem că, dintr-o dată, au dispărut corupţii de la cel mai înalt nivel. Pentru investigarea marilor fapte de corupţie am ieşit în stradă luni întregi, apărând independenţa justiţiei", arată textul memoriului.

Amintind că în perioada 2013-2018 DNA a trimis în judecată 68 de demnitari, dintre care 37 au fost condamnaţi definitiv (9 miniştri şi foşti miniştri, 21 de deputaţi, 6 senatori şi 1 membru al Parlamentului European), membrii comunităţii declic arată că "în ultimii 2 ani, marile dosare de corupţie par a fi inexistente". 

"Mai mult, de la preluarea mandatului de şef DNA de către Crin Bologa, au ieşit în evidenţă doar dosare mărunte, precum şpăgi în pizza şi alte alimente, care ar fi mai degrabă de competenţa parchetelor locale", arată textul petiţiei.

Documentul mai amintește și că românii au protestat tocmai pentru a apăra independenţa justiţiei.

"Noi am ieşit în stradă tocmai pentru a apăra independenţa justiţiei, iar acum justiţia se face că uită de marii corupţi. Dintr-o dată, cazurile de mare corupţie au dispărut din atenţia procurorilor. De aceea, preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, cei care au numit noul şef al DNA, trebuie să ceară o analiză a activităţii parchetului şi rezultate eficiente în lupta împotriva marilor corupţi", mai arată membrii comunităţii declic.

HotNews.ro aminteşte că, în ultima perioadă, două acţiuni ale DNA, care a anunţat un dosar care vizează poliţişti din Iaşi care ar fi luat mită pizza şi cazul unui poliţist din Eforie care ar fi luat şpagă zilnic 300 de lei de la vânzătorii ambulanţi de pe plajă, au stârnit o avalanşă de ironii pe reţelele sociale.

Petiţia poate fi semnată AICI!