Are 59 de ani, dar a rămas la fel de vioaie şi de deschisă ca atunci când încă se gândea pe ce cale să o apuce în viaţă.

La fel ca acum, şi atunci Eleonorei Mircescu îi plăcea muntele nespus, dar o pasiona în acelaşi timp şi biologia. De teamă să nu ajungă însă la catedră şi să trebuiască să renunţe la ieşirile în natură, a ales geologia, fiindcă avea o legătură cu munţii. Iar de ei, preşedinta de azi a organizaţiei de mediu Ecotop nu se poate desprinde nici acum...

În lumea bărbaţilor

Născută la Arad, Eleonora Mircescu a terminat Facultatea de Geologie din Cluj, iar după absolvire a fost repartizată pe mai multe şantiere din vestul ţării. A lucrat într-o echipă care făcea foraje de cercetare pentru a identifica apele termale din regiune, urmând ca, pe baza hărţilor ce se întocmeau, comunităţile locale să facă ştranduri de apă termală sau să o folosească pentru încălzire.

Chiar dacă viaţa pe şantier nu era tocmai ce ar visa o femeie, Eleonora îşi aminteşte cu nostalgie de acea perioadă. "Am primit, la fel ca bărbaţii, o cameră într-o baracă şi am lucrat pe mai multe şantiere, din Satu Mare până în Băile Felix", povesteşte ea.

În Oradea s-a stabilit în 1981, când soţul ei a fost numit geolog şef. Iar meseria şi-a păstrat-o până în 2007, când a ieşit la pensie. Însă în toţi anii în care a fost geolog, nu şi-a uitat iubirea pentru munte.

Gunoiul altora

De altfel, pasiunea ei montană s-a concretizat, în 1991, prin înfiinţarea unei organizaţii ecologice. Împreună cu un grup de prieteni, a creat Ecotop Oradea, un ONG care îşi propune să înveţe elevii să respecte şi să iubească muntele. Ecotop a început să prindă rădăcini la trei ani după înfiinţare, când în club au intrat 20 de tineri. "Au fost aduşi de preşedintele de atunci, George Togor, de la Padre Luigi, călugărul care a înfiinţat Liceul Don Orione", spune Eleonora. Cu ei, ani la rând a colindat Padişul, curăţând gunoaiele lăsate în urmă de turişti. "Doar în 1995 am adunat două camioane de gunoi din Glăvoi", îşi aminteşte ecologista.

N-au speriat-o niciodată dormitul la cort sau oboseala care se acumula în lungile zile de vară. Toate grijile îi dispăreau ca prin minune atunci când apuca potecile înguste prin păduri sau pe malurile râurilor de munte. Iar când grupului li se alăturau noi tineri, dornici de a cunoaşte frumuseţile locului şi cum trebuie îngrijite şi păstrate minunile naturii, plăcerea era şi mai mare. Aşa, vreme de 20 de ani, în jurul ei au crescut generaţii întregi de tineri care au învăţat să iubească şi să respecte muntele.

Ca la 20 de ani

Ca să susţină financiar Ecotopul, conducerea ONG-ului a scris diferite proiecte, depuse la diferite fundaţii mari, româneşti sau străine, şi aşa au putut duce tineri în excursii în care să înveţe ce înseamnă o drumeţie pe munte, cum pot să se descurce în mijlocul naturii şi, mai cu seamă, cum să o protejeze. Tot cu astfel de finanţări, membrii clubului au construit la Damiş un sediu inedit. Într-o casă veche, au amenajat un spaţiu de cazare cu bucătărie, sală de mese şi dormitoare. "Acolo ducem tinerii din Oradea care vor să înveţe mai mult despre mediul înconjurător. E un loc deosebit", spune Eleonora.

Deşi alte femei de vârsta ei preferă să-şi vadă acasă, liniştite, de meritata pensie, Eleonora ia rucsacul în spinare ori de câte ori are ocazia şi pleacă în drumeţie împreună cu membrii Ecotop sau cu nepoţii. "Pe nepoţica mea de la un an şi jumătate am dus-o în Padiş. Acum are deja 10 ani, dar ori de câte ori are timp mergem împreună pe munte. Celălalt, nepoţelul, deşi are doar 5 ani, e deja un mare iubitor de natură. Vede mai repede ca mine locurile din care dispar peste noapte copaci. La 3 ani a fost la Finiş şi a plantat cu noi pomi", spune Eleonora. E mândră şi de faptul că unul din cei cinci copii ai ei se dovedeşte la fel de pasionat de munte, alegând să facă aceeaşi Facultate de Geologie la Cluj.

Dezavantajaţi

Chiar dacă Ecotop este una dintre organizaţiile care se implică în mod vizibil în problemele de mediu ale oraşului, Eleonora are un of. Este nemulţumită de modul în care municipalitatea tratează organizaţiile de mediu. "Nu ştiu ce se întâmplă, dar de doi ani noi nu am mai primit bani pe niciun proiect de la Primărie", se plânge femeia.

Cu toate hopurile peste care trebuie să treacă, dragostea ei pentru munte nu se va împiedica de bani, aşa cum nu s-a împiedicat de nimic până acum. S-a ferit încă din tinereţe să fie dascăl, dar a ajuns cel mai bun profesor al copiilor care vor să descopere tainele naturii. Şi va continua să educe tinerii în spiritul protejării mediului înconjurător. Nu dintr-o sală de clasă, ci din mijlocul naturii.