Săptămâna viitoare, în cele două zile în care nu vor avea liber, elevii şi profesorii din 132 de şcoli şi grădiniţe din Bihor vor continua să participe la lecţii online.

Datele actualizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean arată că, din cele 724 de unităţi de învăţământ din judeţ, în 592 prezenţa fizică este posibilă fie pentru că măcar 60% din angajaţi s-au vaccinat, fie pentru că se află în localităţi unde rata de infectare e mai mică de 3 la mie.

Printre cele 132 de şcoli şi grădiniţe care rămân cu lecţiile pe internet se numără toate cele care există în comunele Brusturi şi Măgeşti, şcoala şi grădiniţa din Cefa, Colegiul Tehnic Vadu Crişului, Liceul Tehnologic Horea Marghita, Şcoala Gimnazială Nicolae Popoviciu Beiuş.

În Oradea, rămân în online Colegiul Economic Partenie Cosma, Liceul Tehnologic Constantin Brâncuşi, grădiniţele Lumina şi Emanuel, Liceul Penticostal Betel. Pentru că incidenţa îmbolnăvirilor cu Covid-19 în municipiul reşedinţă de judeţ este de 3,67 cazuri la mia de locuitori, şcolile şi grădiniţele trebuie să aibă minimum 60% dintre angajaţi vaccinaţi, ca să poată funcţiona faţă în faţă.

Dacă însă incidenţa îmbolnăvirilor va scădea sub 3, unităţile de învăţământ care acum sunt închise vor reprimi elevii în clase, în ciuda procentului mic de angajaţi vaccinaţi.

Lista IŞJ Bihor arată că în continuare în judeţ sunt 98 de unităţi de învăţământ unde niciun angajat nu este vaccinat împotriva Covid-19. Printre acestea se numără grădiniţele Floarea Soarelui şi Curcubeu din Salonta, Grădiniţa Samariteanul Aleşd, ori şcoli şi grădiniţe din sate precum Dobreşti, Zece Hotare, Bratca, Cheriu, Şuiug, etc.

La polul opus, 88 de unităţi de învăţământ au toţi angajaţii vaccinaţi, majoritatea fiind grădiniţe şi şcoli primare din mediul rural, unde şi personalul este redus. De pildă, în această categorie intră  

Grădiniţa nr. 2 Ştei, Şcoala Primară nr. 2 Pădurea Neagră ori grădiniţe din Burzuc, Belfir, Adoni, Tărian, Tilecuş, Bălaia.

Vezi mai jos scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ: