Cu o săptămână înainte de debutul noului an şcolar doar 70% dintre unităţile de învăţământ din Bihor sunt autorizate din punct de vedere sanitar să înceapă cursurile, singurele instituţii cu probleme fiind cele din mediul rural. "Motivele ţin de nerespectarea condiţiilor de igienă, respectiv toalete neconforme normelor sanitare şi lipsa apei potabile în câteva dintre unităţile şcolare", a declarat marţi pentru BIHOREANUL Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Bihor.

Potrivit acestuia, 20% dintre unităţile de învăţământ sunt în curs de autorizare şi mai au şanse să înceapă noul an şcolar 2012-2013 autorizate sanitar, dacă până la finele acestei săptămâni îşi vor rezolva problemele de igienă şi salubrizare.

Celelalte unităţi, care reprezintă aproximativ 10% din totalul grădiniţelor şi şcolilor din Bihor, nu vor fi autorizate sanitar, însă vor funcţiona pe baza unui contract cu Direcţia de Sănătate Publică, prin care managerii instituţiilor şcolare îşi asumă responsabilitatea de a rezolva temporar problemele.

"În cazul unei şcoli fără alimentare cu apă potabilă rezolvarea temporară înseamnă contractarea serviciilor de asigurarea a apei potabile cu o firmă privată, spre exemplu", menţionează reprezentantul Inspectoratului, Claudiu Damian.

În Bihor, aproximativ 100.000 de copii vor începe în 17 septembrie anul şcolar 2012-2013. Dintre aceştia, 18.525 sunt înscrişi la grădiniţe, 28.280 în clasele 0-IV alţi 25.107 la cursurile gimnaziale şi 21.256 la licee şi colegii.