Cea mai mare arenă de padel din România, Padel Arena de la centrul comercial ERA Park Oradea, s-a dovedit un succes. De la inaugurarea din 26 martie și până în prezent, doritorii au putut încerca gratuit cel mai nou sport din Oradea, iar cei care vor să-l încerce gratuit mai au la dispoziție doar câteva zile!

„Foarte multă lume ne-a trecut pragul în această perioadă. Mulți dintre ei și-au rezervat deja poziții permanente. Au jucat padel foști sportivi din diverse ramuri sportive, dar și personalități din domenii diferite de activitate”, a declarat Spyridon Baltsavias, proprietarul sălii, cel care a adus padelul în Oradea.

Potrivit acestuia, pe cele șase terenuri s-au desfășurat zilnic circa 40 de meciuri, iar sâmbăta și duminica numărul a crescut la peste 60. Până acum, peste 2.000 de persoane au luat contact cu padel la sala de la ERA Park.

Ultima zi în care se mai poate juca gratuit padel în complexul comercial din Calea Aradului nr. 62 este vineri, 15 aprilie, iar de sâmbătă închirierea unui teren pentru o oră va costa 100 lei, mingile și paletele de joc fiind puse la dispoziție de organizatori.

Programul de funcționare este zilnic între orele 8:00 - 23:00, iar rezervările se fac la telefon 0738/770.755.

Fiind un mix între tenis și squash, padel se joacă pe un teren similar celui de tenis de câmp, dar mai mic, înconjurat cu pereţi din sticlă şi grilaj pentru a menţine cât mai mult mingea în spaţiul de joc, cu palete fără corzi, pentru o mai bună manevrabilitate, şi mingi ceva mai mari, pentru a fi mai lente şi uşor de lovit.

"Padel este uşor de învăţat, ideal pentru socializare şi se bucură de un mare succes pentru că oamenii pot, în acelaşi timp, să facă mişcare, dar şi să se distreze", a explicat Baltsavias.

Conform susţinătorilor acestui sport, într-o singură oră de padel se pot arde 700 de calorii, mai mult decât la baschet sau rugby, pentru că jocul, desfăşurat într-un spaţiu mai redus, cu mingea deviată imprevizibil din pereţi, este mai rapid şi antrenant.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!