Consiliul Judeţean a aprobat, vineri, repartizarea cotei de 20% din sumele defalcate din TVA şi - culmea - nu s-a lăsat cu scandal între putere şi opoziţie. Proiectul aprobat prevede că sumele vor fi atribuite în mod egal, la virgulă, între toate cele 101 unităţi administrativ-teritoriale din Bihor, însă este doar unul de formă.
În realitate, sumele finale vor fi alocate, prin hotărâri ulterioare, în funcţie de "doleanţele" comunelor, oraşelor şi municipiilor.
Proiectul de hotărâre privind "Repartizarea cotei de 20% din sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale şi a cotei de 20% din cotele defalcate din impozitul pe venit pe anul 2017 şi estimările pentru perioada 2018-2020" a fost votat şi de consilierii puterii şi de cei ai opoziţiei. Asta deoarece consilierii ştiau că este doar o "simulare", un document cerut de legislaţie, prin care Consiliul Judeţean proiectează aceste alocări astfel încât să poată fi întocmite bugetele locale ale UAT-urilor.
Prin urmare, deşi la prima vedere executivul CJ Bihor părea că vrea să împace pe toată lumea, de o manieră cât mai simplă, alocările efective vor fi cu totul altele.
"În anii trecuţi, această împărţire se făcea printr-o dispoziţie a preşedintelui Consiliului Judeţean. Studiind legea, am văzut că aceasta vorbeşte despre votarea unui proiect cu nişte sume estimative pentru repartizarea acestor cote", a explicat, la solicitarea BIHOREANULUI, preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor, după şedinţă.
De fapt, banii vor fi împărţiţi în funcţie de necesităţile comunelor, oraşelor şi municipiilor din judeţ, susţine Pasztor: "Am trimis o circulară în tot judeţul cerând să ni se trimită cererile privind aceste sume, practic să ne trimită doleanţele. Le-am primit aproape pe toate, ne lipsesc 7-8 primării. Urmează să le analizăm şi discutăm. Proiectul pe care l-am supus la vot azi nu va coincide, dacă asta este întrebarea dumneavoastră, cu alocarea efectivă".
Potrivit hotărârii, care nu va avea deci nici un efect, în 2017, fiecărui UAT i-ar reveni 161.120 lei din TVA şi 325.930 din impozitul pe venit.
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor a comunicat că sumele pe care Consiliul Judeţean le va repartiza anul acesta UAT-urilor din judeţ sunt de 16.274.000 lei din TVA, respectiv 32.919.000 lei din impozitul pe venit.
De precizat este faptul că toate cele 13 proiecte supuse, vineri, votului în Consiliul Judeţean au fost votate în unanimitate, deci au avut şi susţinerea consilierilor PNL.
Cele mai multe dintre acestea s-au referit la reactualizarea documentaţiilor tehnico-economice şi aprobarea co-finanţării în cazul mai multor drumuri judeţene pentru a căror reabilitare CJ Bihor îşi propune să obţină finanţări prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2.
Este vorba de reabilitarea DJ 767 A între Uileacu de Criş - Bălaia - Burzuc - Sârbi, DJ 795 Salonta - Tinca, DJ 763 A până la DN 76 (Şuştiu - limita de judeţ spre Moneasa), drumul judeţean care leagă Beiuşul cu Roşia, Aştileu şi Aleşd, respectiv tronsonul DJ 767 între Sâmbăta, Dobreşti şi Luncasprie.