Doctoranzi orădeni şi colegi de-ai lor din Timişoara şi Cluj Napoca şi-au prezentat cercetările în sociologie, ştiinţe politice şi istorie la conferinţa "Tranziţii. Paşi în cercetarea doctorală în ştiinţe sociale", organizată de Şcoala Doctorală de Sociologie a Universităţii din Oradea.

Evenimentul a reunit 23 de doctoranzi care au avut prezentări organizate în patru paneluri: rezultate ale cercetării cantitative, istorie şi ştiinţe politice, sociologia educaţiei, asistenţă socială şi politici sociale.

"Prezentările au fost urmărite cu mare interes atât de publicul prezent cât şi de coordonatorii tezelor de doctorat în sociologie de la Universitatea din Oradea. Contextul de comunicare ştiinţifică a permis valorizarea rezultatelor obţinute iar lucrările prezentate au stârnit dezbateri printre doctoranzi şi cadrele universitare prezente, fiecare doctorand primind sugestii valoroase pentru continuarea etapelor de dezvoltare a tezei de doctorat", se arată într-un comunicat al organizatorilor.

O asemenea analiză îi ajută pe doctoranzi să îşi analizeze cercetările, dar şi să dezvolte calitatea lucrărilor elaborate. De altfel, doctoranzii au spus că un eveniment similar este necesar şi în prima parte a anului 2017.

În cadrul conferinţei a fost lansat şi volumul "Bunăstarea văzută prin ochii copiilor români: rezultatele studiului internaţional "Lumea copiilor". Cei doi autori ai volumului, prof.univ.dr. Sergiu Bălţătescu şi conf.univ.dr. Claudia Oşvat, au prezentat rezultatele de cercetare obţinute în urma unui studiu reprezentativ la nivel naţional, realizat pe un eşantion de 4.115 copii, cu privire la domeniile cele mai importante ale vieţii acestora: familia şi condiţiile de locuit, banii şi situaţia economică, prietenii şi alte relaţii sociale, zona de locuit, şcoala, utilizarea timpului, sinele, bunăstarea subiectivă şi drepturile copilului.

Comitetul de organizare a conferinţei a fost alcătuit din prof. univ. dr. Adrian Hatos în calitate de preşedinte, prof. univ. dr. Floare Chipea, prof. univ. dr. Flora Gabor, prof. univ. dr. Antonio Sandu, drd. Andrea Pop, drd. Naomi Naghi, drd. Adela Lazăr, drd. Lucia Ştef.