Pseudo-cercetătorii, care cine știe cum și-au făcut lucrările de doctorat, nu vor începe anul 2022 prea fericiţi. Înainte să plece în vacanţa de iarnă, senatorii Universităţii din Oradea au aprobat o procedură importantă, pentru verificarea respectării eticii şi deontologiei universitare în elaborarea tezelor de doctorat susţinute în instituţie de la înfiinţarea ei, în 1991, până în 2016.

Practic, anul viitor în Universitate se va înfiinţa un serviciu care va avea ca sarcină verificarea doctoratelor, pentru a le depista pe cele plagiate şi a le confirma pe cele originale.

Publicul nu trebuie să-şi imagineze însă că, brusc, Universitatea vrea să se cureţe de uscături, căci nici vorbă ca acţiunea să fie una voluntară. Înfiinţarea structurii este obligatorie în urma unui ordin al ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care obligă Universitatea şi să-şi facă o strategie de prevenire a plagiatului, de asemenea votată de Senatul academic lunea trecută.

Bihorel e curios ce descoperiri se vor face de acum, când doctoratele vor fi luate la puricat şi, mai ales, dacă vor fi găsite cu acest prilej lucrările dispărute de ani buni, cum e cea a senatorului PSD Florian Bodog.