Biroul de presă al PDL Bihor a anunţat joi seară că doctoriţa Flavia Groşan nu mai deţine nici o funcţie în partid. "Organizaţia de Femei a PDL Bihor anunţă încetarea calităţii de membră în organizaţia PDL Bihor a d-nei Flavia Groşan. Acest fapt se datorează demisiei survenite din iniţiativa d-nei Groşan care a fost preşedinta Biroul Permanent Local Oradea al OF PDL Bihor", se arată într-un anunţ.

Decizia Flaviei Groşan a fost prezentată în şedinţa de miercuri a biroului local, iar fosta preşedintă nu şi-a motivat public gestul în vreun fel.

Locul ei la conducerea organizaţiei a fost luat, provizoriu, de prim vicepreşedinta organizaţiei, Patricia Popa, care va asigura interimatul, conform statutului, până la alegeri. "În perioada următoare va avea loc o şedinţă extraordinară a Colegiului de Coordonare Local, când vor avea loc alegeri pentru a completa locurile vacante în Biroul Permanent Local Oradea al OF PDL Bihor", se mai arată în comunicat.

Specialistă în bronhoscopie, doctoriţa Flavia Groşan a devenit cunoscută opiniei publice după ce în 2009 a fost numită, pe filieră PDL, la conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie, unde a stat doar câteva luni. Groşan ajunsese în locul fostului manager liberal Dacian Foncea, demis subit de Ministerul Sănătăţii, pe motiv de "management defectuos", dar acesta a atacat decizia în contencios, iar în urma unei sentinţe definitive, care i-a dat câştig de cauză, peste doar câteva luni, a ajuns din nou pe funcţia de pe care fusese mazilit.

Pe de altă parte, toamna aceasta a fost plină de schimbări în Organizaţia de Femei a PDL Bihor. După ce la finele lui august preşedinta aleasă a organizaţiei judeţene Adelina Coste a fost numită în funcţia de subprefect, în locul lui Cristian Bitea, în septembrie, aceasta a demisionat din toate funcţiile politice pe care le-a deţinut. În prezent, preşedinţia organizaţiei judeţene e asigurată, interimar, de Florica Chintovan, la rândul ei aleasă, luna trecută drept secretar executiv, la nivel naţional, al OF PDL.