Doctoriţa Georgeta Călinescu de la Boli Infecţioase, cea acuzată de malpraxis astă-primăvară în cazul Patriciei Aktaa, fetiţa de 5 ani care a murit după o toxiinfecţie alimentară, este reclamată mai nou şi de alţi pacienţi.

Oamenii se plâng că, pe lângă faptul că îi face să aştepte ore în şir la consultaţii, le mai dă şi sfaturi ciudate. Unul dintre păţiţi spune că, în loc să îl trateze pentru hepatită, specialista a început să-i dea lecţii de spiritism, recomandându-i că, dacă vrea să se vindece, să facă... yoga.

Asta mai lipseşte: ca, în condiţiile în care mulţi medici pleacă în străinătate, cei care rămân să lase medicina ca să treacă la voodoo.