În premieră, autorităţile prezintă măsurile pe care ar urma să fie impuse în România din 15 mai, odată cu ieşirea din starea de urgenţă. Măsurile sunt prezentate într-un document asumat de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi au fost publicate în dezbatere publică, deci nu au fost adoptate deocamdată. 

Documentul întins pe 13 pagini a fost publicat pe site-ul oficial al INSP. Domeniile în care INSP a făcut recomandări de relaxare: hotelier (mai puţin restaurante şi terase), transport în comun, saloane de îngrijire personală, cabinete stomatologice, spitale non-Covid, şcoli (pentru organizarea bacalaureatului şi evaluării naţionale), biserici, birouri open-space. 

"Toate observațiile și propunerile celor interesați pot fi transmise la adresa de mail propuneri.relaxare@ms.ro", a transmis Grupul de comunicare strategică.

Distanţă, mască, dezinfecţie...

Aşadar, în saloane (frizerie, coafură, manichiură, pedichiură, cosmetică) trebuie asigurată o suprafaţă de 4 mp pentru fiecare client  şi o distanţă minimă de 2 metri între oricare două persoane. Mai mult, la intrarea în salon, clienţilor trebuie să li se verifice temperatura. Angajaţii vor purta măşti şi mănuşi. 

În cabinetele stomatologice, se vor desfiinţa practic sălile de aşteptare, se vor face dezinfecţii riguroase, pacienţii vor fi preluaţi doar cu programare şi întrebaţi dacă prezintă sau nu anumite simptome. Personalului medical îi este impusă purtarea unor echipamente de protecţie, cu mască chirurgicală, mănuşi şi viziere. Pentru proceduri ce implică aerosoli vor folosi mască FFP2 sau FFP3. 

Pentru spitalele non-Covid se propun, de asemenea, mai multe reguli, între care faptul că toţi pacienţii care se internează să fie consideraţi potenţial infectaţi, aşadar personalul medical trebuie să poarte echipamente de protecţie, lucru care, spre exemplu, la Spitalul Judeţean di Oradea se întâmplă deja. În funcţie de simptomatologie, persoanele trebuie testate PCR pentru Covid-19. Pacienţii suspecţi vor purta obligatoriu mască şi vor intra într-un circuit separat faţă de ceilalţi. 

Elevii, câte 10 

În ceea ce priveşte elevii din clasele terminale, care urmează să se pregătească pentru examene şi să le susţină, activitatea de pregătire se va organiza pe grupe cu cel mult 10 persoane şi nu va dura mai mult de 3 ore. Toţi cei din clase vor purta măşti.

La aceste activităţi, însă, nu vor putea participa elevii şi cadrele didactice care suferă de boli cronice sau locuiesc cu persoane care suferă de aceste afecţiuni sau au peste 65 de ani. 

În şcoli se va putea intra doar după dezinfecţia mâinilor şi verificarea temperaturii. Cei care vor avea peste temperatură de peste 37 de grade vor fi trimişi acasă. 

Cum se va merge la biserică

În privinţa lăcaşurilor de cult, specialiştii INSP propun ca accesul să se facă limitat, "cu respectarea suprafeţei de 8 mp pe persoană". Atât preoţii cât şi enoriaşii vor trebui să poarte măşti, care să acopere atât nasul cât şi gura. 

La intrare, bisericiile trebuie să pună dezinfectanţi pe bază de alcool, pe care enoriaşii să-i folosească pentru curăţarea mâinilor. Mai mult, INSP propune şi un "triaj observaţional" la intrarea în biserici şi să nu fie le fie permis accesul celor care tuşesc sau strănută. Mai mult, "se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult", iar "binecuvântarea se va oferi de la o distanţă de cel puţin un metru". 

Măsuri pentru angajatori. Cum se va lucra în open-space

La locul de muncă, angajaţii ar urma să fie obligaţi să poarte măşti, iar cei cu simptome de infecţie respiratorie să fie izolaţi la domiciliu. Angajatorii vor trebui să decaleze programul de lucru pentru a evita aglomerările. De asemenea, în fiecare zi, la intrarea la locul de muncă, trebuie verificată temperatura angajaţilor. Cei care au peste 37 de grade vor fi trimişi acasă. 

Angajatorii vor asigura o distanţă de minimum 1,5 metri între angajaţii care lucrează la birouri orientate faţă-spate şi spate-spate. Pentru birourile aşezate faţă în faţă, trebuie asigurată separarea acestora prin paravane care să fie dezinfectate zilnic cu soluţii cu alcool. 

Încăperile trebuie aerisite periodic, suprafeţele de lucru curăţate la începutul zilei, precum şi după 4 ore de muncă. În cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se va face o nebulizare o dată pe săptămână. Mai mult, trebuie făcută dezinfecţia instalaţiei de climatizare. 

Room service la hotel

În ceea ce priveşte hotelurile, INSP recomandă să se respecte măsuri drastice de dezinfectare, să se pună la recepţie măşti, mănuşi. În schimb, politica de ocupare a camerelor va fi stabilită de către echipa de management a fiecărui hotel. 

Nu se vor deschide, în schimb, restaurantele hotelurilor, baruruile, cafenelele şi cofetăriile. Servirea mesei se va face în sistem de room-service şi este preferabil să se folosească "tacâmuri şi veselă de unică folosinţă". 

Spălarea şi dezinfecţia camerelor trebuie să se facă mai des, cu soluţii biocide. Folosirea lifturilor trebuie evitată. 

În ceea ce priveşte transportul în comun, accesul în mijloacele de transport ar urma să fie permis doar dacă persoanele poartă măşti, medicale sau non-medicale, care să acopere nasul şi gura. Mai mult, numărul maxim de călători va fi limitat la cel mult jumătate din capacitatea maximă de transport şi cu respectarea distanţei de minim un metru între călători. Vehiculele vor fi dezinfectate cel puţin o dată la 4 ore. 

Angajatorii din domeniul transporturilor trebuie să asigure separarea compartimentului dedicat conducătorului auto de restul spaţiului destinat transportului pasagerilor.