Doi bărbați au fost reținuți și apoi arestați într-un dosar de trafic de droguri, coordonat de DIICOT Oradea. Unul dintre ei a fost prins în flagrant în timp ce vindea 200 de grame de canabis cu 5.000 de lei, iar la celălalt acasă anchetatorii au găsit șase plante de canabis într-o seră.

„La data de 15.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea a doi inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc. Măsurile au fost luate după ce unul dintre aceștia a fost prins în flagrant în timp ce vindea, pentru suma de 5000 lei, cantitatea de 200 grame canabis (drog de risc) procurată de la coinculpat”, se arată într-o informare trimisă marți de DIICOT. 

Conform acelui comunicat, precum și unuia similar transmis de Poliția Bihor, „în urma perchezițiilor efectuate la locuința unuia dintre inculpați, au fost descoperite și ridicate, dintr-o seră amenajată în curtea imobilului, 6 plante de canabis cu dimensiuni la tulpină de 40-60 centimetri și o greutate totală de aproximativ 1,5 kilograme, o țigaretă confecționată artizanal, precum și alte mijloace de probă”. 

Unele surse spun că flagrantul ar fi avut loc în Sânnicolau Român, unde locuiește unul dintre cei anchetați. Celălalt ar fi dintr-o altă localitate bihoreană, Toboliu.

În informări transmite de DIICOT și de Poliția Bihor nu se precizează unde a avut loc flagrantul și nici unde a fost descoperită sera cu canabis.

Ancheta a relevat că „în perioada iunie - iulie 2024, unul dintre inculpați a vândut diferite cantități de canabis către consumatori de pe raza județului Bihor, drogul de risc provenind din plantele cultivate de către coinculpatul în cauză”. 

Marți, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile. Conform portalului instanțelor, este vorba despre George Alexandru Maghiar și Bogdan Vasile Abrudan. 

DIICOT precizează că activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, iar acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor. Suportul de specialitate a fost asigurat către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!