Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti, iar apoi arestaţi pentru 30 de zile de Judecătoria Oradea, după ce au intrat într-o casă din Oradea de unde au furat patru tablouri şi un portofel.

Conform unui comunicat al Poliţiei Bihor, cei doi bărbaţi, cu vârste de 42 şi 44 de ani, ambii din comuna Şărmăşag, judeţul Sălaj, sunt bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat şi au fost reţinuţi în cursul zilei de joi, 2 decembrie, de poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea.

"În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii orădeni îi bănuiesc pe cei doi că, la 14 noiembrie a.c., pe timpul nopţii, ar fi pătruns prin escaladare într-o locuinţă din municipiul Oradea şi ar fi sustras un portmoneu cu acte de identitate, 2.500 de lei şi patru picturi în ulei, cauzând un prejudiciu total în valoare de 32.500 de lei", arată comunicatul.

Pentru a-i dovedi, vinerea trecută, poliţiştii au făcut percheziţii domiciliare, unde au descoperit cele patru tablouri sustrase.

În aceeași zi, cei doi bărbaţi au fost prezentaţi Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Oradea, care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

Cei doi arestați se numesc Keresztes Jozsef şi Chereji Istvan. Potrivit surselor ziarului, cei doi ar fi intrat prin balcon în casa pe care au prăduit-o.

Ancheta în caz este continuată de poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, "pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celor doi şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat".