Pompierii militari orădeni au avut, în ultimele două zile, două misiuni de salvare similare. Doi copii, unul de doi ani şi unul de şase ani, s-au blocat în apartamentele în care locuiesc, iar părinţii au cerut ajutorul salvatorilor pentru a ajunge la ei.

Primul caz a avut loc marţi, în jurul orei 17.30, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. Copilul de doi ani a blocat uşa unei camere din apartamentul situat la etajul doi al unui bloc de locuinţe, părinţii fiind în imposibilitatea de a ajunge la el. „La adresa indicată s-a deplasat de urgenţă un echipaj al Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, care, acţionând cu accesoriile şi echipamentele din dotare a pătruns în camera în care rămăsese captiv copilul, redându-l pe băieţel, în siguranţă, părinţilor”, a declarat, joi, Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.

A doua misiune similară a vut loc miercuri în jurul orei 13.30. O mamă a anunţat la 112 că fiul ei de şase ani a blocat accidental uşa apartamentului situat la etajul 3 al unui bloc de pe strada Bumbacului din Oradea, şi se rănise la o mână. La locul precizat s-au dus două echipaje din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 de Pompieri Oradea, din care unul de prim ajutor calificat, iar pompierii militari au pătruns în apartament prin fereastra unei încăperi şi au deblocat uşa locuinţei. Astfel, în locuinţă au ajuns şi paramedicii, care au văzut că băiatul avea o plagă tăiată la mâna dreaptă. „Pompierii militari au acordat băiatului, în vârstă de 6 ani, primul ajutor calificat, transportându-l ulterior la spital”, a precizat Roşca.