FC Bihor Oradea are trei reprezentanți în selecțiile lunii octombrie din Liga 2 Casa Pariurilor.

Portarul Iustin Chirilă și fundașul Pedro Albino au fost incluși în echipa ideală a lunii octombrie din Liga 2, alcătuită de Federația Română de Fotbal pe baza evoluțiilor individuale și a contribuțiilor la rezultatele echipelor.

Performanțele celor doi fotbaliști bihoreni au fost apreciate în urma evoluțiilor din campionat. Iustin Chirilă a fost desemnat cel mai bun portar al lunii octombrie, în timp ce Pedro Albino a prins un loc în formula ideală a competiției, pe postul de fundaș dreapta.

Veștile bune continuă și la nivelul băncii tehnice. Erik Lincar a fost nominalizat pentru titlul de antrenor al lunii octombrie în Liga 2, alături de Leo Grozavu, de la Chindia Târgoviște, și Petre Grigoraș, de la Cetatea Suceava.

Câștigătorul va fi desemnat în urma votului suporterilor, organizat pe pagina oficială de Facebook a competiției Liga 2, în zilele de 8 și 9 ale acestei luni. Susținătorii își pot vota favoritul printr-un comentariu la postarea dedicată.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!