Doi orădeni, Valentin Radu şi Aurel Gavriş, au participat sâmbătă la Campionatul Naţional de Veterani, organizat sub egida Federaţiei Române de Judo. Competiţia a avut loc la Sala NATO din cadrul Hotelului Piatra Mare din Poiana Braşov.
Cei doi fac parte din Master Judo Club Tora Oradea, care a fost înfiinţat recent. Aurel Gavriş a participat la categoria M3, +100 kilograme, iar Valentin Radu la M1, -100 kilograme, ambii reuşind să obţină medalia de aur.
La competiţie au mai participat şi Cristian Derecichei la categoria M3, -73 kilograme, Tudor Moţiu la M3, -66 kilograme, amândoi fiind medaliaţi cu argint, şi Aron Bajgyik, la categoria 81 kilograme, acesta fiind medaliat cu bronz.
Orădeanul Aurel Gavriş, multiplu medaliat european la categoria master, a câştigat prin ippon toate cele 4 confruntări din limitele categoriei super-grea.
Ultima etapă a concursului, dar şi cea mai spectaculoasă a fost întrecerea pe echipe. Clubul orădean s-a clasat pe primul loc, în finală învingând echipa gazdă din Braşov. Principalii protagonişti ai victoriei în competiţia pe echipe au fost greii Gavriş şi Radu Valentin.