După ce centrul de protezare din Haiti a fost distrus complet, în urma cutremurului devastator din 12 ianuarie, fundaţia germană Johannniter a decis să cumpere şi să trimită în zona afectată de cutremur un atelier mobil de protezare.

Colaboratorul orădean al nemţilor, Fundaţia Theranova, a primit solicitarea de a trimite, la rându-i, oameni care să se implice în acţiunea umanitară. „Cei de acolo au cerut să trimitem un tehnician, pe banii lor, care să stea o lună pentru a-i ajuta pe cei amputaţi recent. Ei au întrebat dacă putem să trimitem încă un tehnician, dar nu s-a stabilit încă cine suportă costurile, pentru încă o lună, până când serviciul local de protezare va funcţiona din nou", a anunţat Jaco du Plessis, preşedintele Fundaţiei Theranova, într-un comunicat.

Astfel, Iosif Pop şi Valentin Tocuţ, membrii ai fundaţiei Theranova, au început deja procesul de imunizare împotriva hepatitei A şi B, febrei tifoide, meningitei şi tetanosului, pentru că pe 10 februarie vor pleca spre Port-au-Prince.

 „Imunizarea unui tehnician se ridică la costuri de 750 RON. Şi ţânţarii sunt o adevărată problemă. Procurarea unei banale plase de ţânţari pentru a evita infectarea cu malarie este o problemă", competează preşedintele Theranova, adăugând că trebuie să strângă bani pentru a acoperi toate costurile necesare călătoriei şi pentru şederea acolo timp de 4 săptămâni. „Fondurile care se vor strânge vor fi folosite pentru asigurarea apei potabile şi a alimentelor de bază necesare tehnicienilor pentru a-şi desfăsura activitatea în condiţii normale", mai precizează Jaco du Plessis.

În acest context, Fundaţia apelează la toţi cei interesaţi să dea o mână de ajutor. „Sper din toată inima că putem să încurajăm acordarea acestui sprijin. Primarul Ilie Bolojan este deschis şi s-a implicat în acordarea ajutorului financiar, care constă în plata cheltuielior de transport cu avionul pentru unul din specialiştii noştri", se scrie în comunicat.