Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a anunţat că, în urma finalizării verificărilor la punctele de trecere a fontierei Borş şi Giurgiu, unde în urmă cu două săptămâni s-au înregistrat cozi, din cauza unor controale amănunţite, 6 ofiţeri cu funcţii de conducere sunt cercetaţi prealabil pentru neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici.

Între ei se află şi adjunctul şefului Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontieră Oradea, comisarul şef de poliţie Petre Căbulea, şi adjunctul şefului Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş, comisar şef Marin Bondar.

Potrivit unui comunicat al IGPF, alţi 12 ofiţeri cu funcţii de conducere sau cu atribuţii de comunicare au fost atentionaţi cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor specifice.

Fără ca IGPF să nominalizeze concret cine pentru ce este cercetat, comunicatul menţionează că în urma verificărilor, serviciul de control a constatat "coordonarea superficială de către unii ofiţeri cu funcţii de conducere a activităţii desfăşurate în punctele de trecere a frontierei în perioada 20-24 februarie 2012".

Frontieriştii cercetaţi sutn acuzaţi că nu au dispus "măsuri eficiente pentru fluidizarea traficului prin cele două puncte de frontieră".

"Timpii mari de aşteptare la controlul de frontieră au fost generaţi de slaba gestionare a problematicii de organizare managerială şi de implicarea superficială a factorilor de conducere din cadrul celor două structuri în dispunerea unor măsuri necesare să preîntâmpine blocarea traficului rutier de marfă", se arată în comunicat.

După cum BIHOREANUL a mai scris, săptămâna trecută, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, chestorul Ioan Buda, a dispus efectuarea unor controale fulger la nivelul Sectorului PF Giurgiu şi Sectorului PF Borş, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Măsura a avut ca scop cercetarea modului în care instituţiile au gestionat acţiunile de verificare a transporturilor de mărfuri prin PTF Giurgiu şi Borş, declanşate în urmă cu două săptămâni pentru combaterea contrabandei şi a evaziunii fiscale. De asemenea a fost evaluat modul prin care conducerea celor două structuri a coordonat resursele umane şi logistice pentru evitarea aglomerării.