Un accident teribil s-a produs marți seară, în centrul Brașovului, unde un autoturism scăpat de sub control a urcat pe trotuar și a lovit trei pietoni. Doi dintre ei, un român de 26 de ani și un cetățean german de 34 de ani, au murit, iar un alt turist german, în vârstă de 31 de ani, a fost grav rănit.

Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.

Accidentul s-a produs pe strada Mureșenilor. Imaginile arată cum autoturismul condus de un brașovean de 50 de ani iese dintr-un sens giratoriu, după care își continuă deplasarea necontrolat, urcă pe trotuar și lovește în plin pietonii.

Mașina a trecut inclusiv peste rondul de flori din sensul giratoriu și s-a oprit abia după aproximativ 50 de metri.

Potrivit Știrile Pro TV, victimele au fost doi turiști germani, de 31 și 34 de ani, și un tânăr de 26 de ani din Piatra Neamț.

Pentru unul dintre pietoni, medicii nu au mai putut face nimic, leziunile suferite fiind incompatibile cu viața. O altă victimă a intrat în stop cardio-respirator și a fost resuscitată timp de peste 40 de minute, însă fără succes.

„O persoană a suferit leziuni incompatibile cu viața. O altă persoană a intrat în stop cardio-respirator. I s-a acordat asistența medicală la fața locului, a fost resuscitată mai bine de 40 de minute, dar, din păcate, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată”, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, citat de Pro TV.

Cel de-al treilea pieton, cetățeanul german în vârstă de 31 de ani, a fost transportat la spital cu răni grave.

Șoferul, dus și el la spital

Șoferul de 50 de ani a fost rănit, dar era conștient după accident și a fost transportat la spital pentru investigații.

Testele făcute de polițiști au indicat că acesta nu consumase alcool sau droguri.

Anchetatorii încearcă acum să stabilească de ce bărbatul a pierdut controlul mașinii. Una dintre ipotezele luate în calcul este că șoferul ar fi suferit o problemă medicală, în spațiul public fiind vehiculată inclusiv posibilitatea unei crize de epilepsie. Cauza exactă urmează însă să fie stabilită în urma investigațiilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, Daniel Zontea, înainte de zona în care s-a produs accidentul nu au fost observate indicii că șoferul ar fi condus neobișnuit.

„A fost monitorizat comportamentul acestuia și deplasarea conducătorului auto și nu par a fi indicii că ar fi avut un mod de deplasare atipic. Doar în această zonă și-a pierdut comportamentul”, a declarat reprezentantul Poliției.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!