Doi tineri din Diosig, ambii în vârstă de 21 de ani, au fost arestați pentru 30 de zile după ce au agresat o consăteană pentru a-i fura 30 de lei.

Victima are nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru a se vindeca în urma agresiunii, potrivit unui comunicat transmis vineri de Poliția Bihor.

Tâlhăria s-a petrecut în seara de 6 martie. „Din cercetări a reieșit că, la data de 6 martie a.c., în jurul orei 19.00, în timp ce o femeie de 42 de ani, din Diosig, județul Bihor, se afla pe o stradă din localitate, cei doi tineri ar fi agresat-o și ar fi deposedat-o de 30 de lei, prejudiciu recuperat”, se arată în informarea IPJ.

O zi mai târziu, făptașii au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Secției nr. 3 din Biharia pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Cei doi inculpați, Horvath Krisztian și Horvath Jozsef, au fost prezentați apoi judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea, care, vineri, a admis propunerea procurorului și a emis pe numele acestora un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Polițiștii Secției nr. 3 de Poliție Rurală Biharia continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!