Un bărbat de 27 de ani şi o femeie de 30 de ani din Bihor au fost "săltaţi" de poliţişti şi arestaţi de magistraţi pentru 30 de zile, după ce ar fi obligat mai multe femei cu situaţie materială precară să se prostitueze în beneficiul lor.

"Cei doi sunt bănuiţi că, în perioada 2018 - 2020, ar fi racolat şi obligat mai multe femei, care proveneau din categorii sociale defavorizate, să practice prostituţia în folosul lor, în diverse locaţii din Oradea. Totodată, aceştia sunt bănuiţi că şi-ar fi însuşit o mare parte din banii câştigaţi de victime", explică un comunicat al Poliţiei Bihor.

Poliţiştii i-au reţinut pe cei doi pentru 24 de ore în cursul zilei de luni, 16 noiembrie, iar ulterior i-au prezentat procurorilor şi mai apoi Judecătoriei Oradea, care a decis arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

În timp ce bărbatul, Bakos Pal Andrei Nicolae, a fost trimis în spatele gratiilor, femeia, Ramona Bianca Olar, a ajuns în arest la domiciliu, pentru proxenetism.

"Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale", mai arată comunicatul.

În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, mai precizează informarea.