Doi turişti, un băiat şi o fată, cu vârste de aproximativ 21 de ani, au ajuns la spital vineri după amiază, după ce s-au răsturnat cu ATV-ul şi au căzut de la 10 metri, în zona staţiunii Stâna de Vale.

Potrivit lui Pinter Istvan, preşedintele Serviciului de Salvamont Salvaspeo Bihor, cei doi se plimbau cu ATV-ul pe Valea Iadului, când, la un moment dat, probabil pe fondul accelerării, conducătorul a pierdut controlul vehicolului, ATV-ul s-a răsturnat şi a căzut aproximativ 10 metri, în vale, într-un loc unde panta este de aproximativ 70 de grade.

Un echipaj al salvamontiştilor a preluat cele două victime din vale, urcându-le pe targă la echipajul SMURD, cu ajutorul unor cordeline.

Potrivit dr. Hadrian Borcea, şeful SMURD Bihor, care a şi intervenit la caz, tânăra este în stare mai gravă. Băiatul are mai multe traumatisme, contuzii şi escoriaţii, iar fata are un traumatism cranian şi fractură de bazin.

Cei doi turişti sunt bucureşteni şi au fost transportaţi la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, unde medicii îi investighează.

Salvamontiştii atrag atenţia tuturor să fie foarte atenţi în plimbările cu ATV-urile. "Trebuie înţeles că nu sunt jucării, pentru că vorbim de mulţi cai putere. Este recomandată folosirea unui echipament de protecţie şi trebuie instruire în prealabil", a declarat Pinter Istvan.