Mama soţiei preşedintelui Traian Băsescu a murit, vineri după amiază. Aurora Andruşcă, care împlinise 83 de ani la începutul acestei luni, suferea de osteoporoză şi nu se putea deplasa. De mai mulţi ani urma şi un tratament pentru problemele cardiace.

Joi, acesteia i s-a făcut rău şi a ajuns la Spitalul Judeţean Suceava, de unde medicii au decis să o transfere cu un elicopter în Capitală, scrie Antena 3.

Cel mai recent deces în familia Băsescu a fost în octombrie 2010. Atunci, Elena Băsescu, mama preşedintelui, a murit în urma unei boli incurabile, potrivit site-ului Evenimentul Zilei.

Socrii lui Traian Băsescu, Aurora şi Gheorghe Andruşcă, erau căsătoriţi de aproape 63 de ani şi locuiau într-un cartier de la marginea oraşului Suceava.

În anul 2011, de ziua de naştere a preşedintelui, soacra preşedintelui i-a transmis "La mulţi ani" prin intermediul unui post de televiziune şi a spus că ginerele său nu a mai trecut de multă vreme pe la ei, iar ziua nu şi-a mai serbat-o acolo de pe vremea când era marinar.

"Acum vine rar pe la noi. Înainte venea aproape în fiecare săptămână. Poate vine la Crăciun", spunea, în urmă cu câteva luni, soacra lui Traian Băsescu.