Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că SUA „vor conduce” Venezuela în perioada următoare, în urma atacurilor din Caracas și capturării președintelui venezuelean Nicolás Maduro. El a spus că Venezuela era „o țară moartă”, dar acum este „liberă”. 

Înaintea conferinței de presă de la Mar-a-Lago, Donald Trump a publicat pe propria rețea de socializare, Truth Social, o fotografie cu Nicolás Maduro la bordul unei nave militare americane. Președintele autoritar apare îmbrăcat în trening, încătușat, cu ochii acoperiți și cu o sticlă de apă în mână.

Donald Trump a afirmat că Nicolás Maduro a fost un dictator și că a condus el însuși un cartel de droguri care a traficat pe teritoriul SUA, făcând numeroase victime. 

„Vom conduce țara până în momentul în care vom putea realiza o tranziție sigură, adecvată și judicioasă”, a spus acesta în timpul unei conferințe de presă susținute la clubul său Mar-a-Lago din Florida. „Nu vrem să ne trezim că intră altcineva la conducere și să avem aceeași situație pe care am avut-o în ultimii ani. Așa că noi vom conduce țara.”

Trump a adăugat că a decis ca SUA să preia controlul asupra Venezuelei pentru a se asigura că viitorul lider va avea în vedere „binele poporului venezuelean”. Totuși, acesta nu a oferit un calendar cu privire la durata estimată a acestei tranziții de putere, arată CNN. 

„Vom rămâne până în momentul în care va putea avea loc o tranziție corespunzătoare”, a declarat el.

Companii americane, petrol din Venezuela

De asemenea, Trump a afirmat că intenționează să autorizeze companiile petroliere americane să preia infrastructura energetică a Venezuelei, susținând că aceste corporații vor „cheltui miliarde de dolari” pentru acest proiect.

„Vom face ca marile noastre companii petroliere din Statele Unite, cele mai mari din lume, să meargă acolo, să cheltuiască miliarde de dolari, să repare infrastructura grav avariată, infrastructura petrolieră, și să înceapă să producă bani pentru țară”, a adăugat el.

„Pompau aproape nimic, prin comparație cu cât ar fi putut să pompeze”, a spus Donald Trump. Tot el a spus că SUA vor primi compensații pentru pagubele care i s-au adus inclusiv din cauza traficului de droguri. 

„Era întuneric...”

Președintele venezuelean Nicolás Maduro este așteptat să ajungă sâmbătă la New York și, cel mai probabil, va fi dus la centrul federal de detenție Metropolitan Detention Center din Brooklyn, conform unei surse CNN.

Președintele Donald Trump a declarat sâmbătă că luminile din Caracas au fost stinse în timp ce liderul venezuelean Nicolás Maduro a fost capturat în cursul nopții, lăudându-i pe cei implicați pentru executarea misiunii.

„Nicio națiune din lume nu ar fi putut realiza ceea ce a realizat America ieri sau, sincer, într-o perioadă scurtă de timp; toate capacitățile militare venezuelene au fost neutralizate, în timp ce bărbații și femeile din armata noastră, lucrând alături de forțele de ordine, l-au capturat cu succes pe Maduro în puterea nopții. Era întuneric, luminile din Caracas au fost în mare parte stinse datorită unei anumite expertize pe care o deținem”, a declarat Trump în urmă cu câteva momente, în cadrul unei conferințe de presă.

„A fost întuneric și a fost letal”, a adăugat Trump.

„O vom repune pe picioare”

La sesiunea de întrebări din partea presei, Donald Trump a reiterat că SUA vor conduce Venezuela, iar înalți oficiali americani, inclusiv secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, vor lucra cu o „echipă” pentru a ajuta la administrarea țării.

„Pentru o perioadă de timp, vor fi în mare parte oamenii care stau chiar în spatele meu. Noi o vom conduce. O vom repune pe picioare”, a declarat Trump la clubul său din Mar-a-Lago. Președintele stătea în fața lui Rubio, Hegseth și a șefului Statului Major Reunit, generalul Dan Caine.

Ulterior, acesta a detaliat că americanii vor face parte dintr-o „echipă care lucrează cu poporul Venezuelei pentru a ne asigura că punem Venezuela pe drumul cel bun”, ridicând posibilitatea unui vid de putere în absența SUA. „Sunt mulți oameni răi în Venezuela. Și nu vor risca ca unul dintre aceștia să preia puterea”, a spus liderul de la Casa Albă. 

Trump nu a exclus posibilitatea unei implicări militare în teren a SUA, afirmând: „Nu ne temem de trimiterea trupelor la sol”.

De asemenea, el a menționat că există planuri pentru „reconstrucția infrastructurii petroliere”, care, a spus el, va fi „plătită direct de companiile petroliere”. Venezuela deține rezerve masive de petrol brut, subliniază CNN. 

Tot răspunzând unei întrebări, Trump a spus că nu a vorbit cu liderul opoziției din Venezuela și laureată a Premiului Nobel pentru Pace, Maria Corina Machado, care a declarat sâmbătă că „ora libertății” a sosit pentru țara sa. Președintele american a spus că aceasta nu ar putea conduce țara fiindcă nu ar avea sprijin din interior. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!