De acum, patrimoniul de carte al Bibliotecii Universității din Oradea este și mai bogat. Lectorul universitar Florin Ardelean a mijlocit o consistentă donație de carte, făcută de filologul, editorul și scriitorul Ion Nicolae Anghel și de soția sa, scriitoarea Dana Gheorghiu.

Potrivit unui comunicat al Universităţii, miercuri dimineața, cele peste 2.000 de volume, sosite de la Timișoara, au ajuns în depozitele bibliotecii. „Este vorba de carte din domenii precum: filosofia, istoria literară, estetica, artele plastice, istoria, critica literară etc. Printre volume se află și colecția completă a cărților apărute la editura Amarcord, al cărei proprietar a fost însuși donatorul”, a transmis instituţia de învăţământ superior.

AnghelLect. univ. dr. Florin Ardelean, cadru didactic la catedra de Științe Politice și Științele Comunicării, spune că l-a cunoscut pe scriitorul Ion Nicolae Anghel (foto), fost redactor al editurii Facla, după ce a scris, în revista Familia, o cronică entuziastă a volumului „Cartea boemei” (apărută în 2019). Universitarul orădean vorbește în termeni elogioși despre lucrare și autorul ei: „O carte extraordinară, scrisă de un om modest, cu o rară calitate a scriiturii. Un autor care dovedește o stăpânire a lexicului limbii române cum rareori ne e dat să citim”.

De la cronica semnată de Ardelean până la întâlnirea celor doi autori n-a fost decât un pas. „M-am pomenit într-o zi cu un telefon de la dumnealui. L-am vizitat acasă, la Timișoara, am vorbit despre scriitori, despre cărți... Mi-a spus că, având o venerabilă vârstă, ar dori să știe că biblioteca lui nu se va risipi”, a mai spus lectorul orădean.

Cele peste 2.000 de volume reprezintă doar prima parte a donației pe care Ion Nicolae Anghel și soția lui o fac Bibliotecii Universității din Oradea. Vor urma încă circa 1.000 de volume, miezul tare al bibliotecii scriitorului timișorean.

Cu acest prilej, donatorii vor fi invitați la Universitatea din Oradea, pentru a li se înmâna actul de acceptare a donației și o diplomă de onoare. Lect. univ. dr. Florin Ardelean plănuiește ca atunci să-l provoace pe Ion Nicolae Anghel să susțină o conferință despre viața editurilor din anii ’60-’90, piața cărții din România, scriitori de ieri și de azi.