O fetiţă în vârstă de doar 3 ani a devenit donator de organe, ca urmare a unei boli crunte de care suferea încă de la naştere.

Operaţia s-a desfăşurat în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, fiind efectuată de către o echipă de medici din Oradea, Cluj şi Bucureşti. Copila, pe numele său Delia Berari, este originară din Republica Moldova, s-a născut grav bolnavă şi se afla în comă de mai multe zile.

"Părinţii au făcut eforturi să o îngrijească şi o duceau periodic la o clinică din Verona pentru tratament. În data de 10 noiembrie s-au întors din Italia şi se îndreptau spre Chişinău, dar în Ungaria, pe autostradă, fetiţa a făcut febră şi convulsii. A evoluat spre moarte cerebrală", a precizat joi BIHOREANULUI dr. Carmen Pantiş, coordonatoarea programului de Transplant de la Spitalul Judeţean.

Câteva zile, micuţa a stat într-un spital din localitatea maghiară Szolnok, însă nu a mai putut fi salvată. Era în comă.

"Mama, psiholog de profesie, a dorit să ajute alţi copii. A citit pe internet despre Oradea şi a cerut, prin Ministerul Sănătăţii, să ajungă la noi. Fetiţa a ajuns în seara zilei de 17 noiembrie, iar azi noapte a fost prelevarea. A fost prelevat ficatul, pentru Institutul Clinic Fundeni din Capitală (medicul Radu Zamfir a participat la operaţie) şi rinichii, pentru Institutul de Transplant Renal din Cluj Napoca. Părinţii au donat şi cordul, însă nu s-a găsit un receptor compatibil", a mai precizat Carmen Pantiş.

În urma operaţiei de la Oradea, viaţa unui copil bolnav de ficat va fi salvată, iar a altora doi - suferinzi cu rinichii - va fi îmbunătăţită.

"La momentul când ne-am dat seama că e în moarte cerebrală şi că nu mai are şanse, am decis cu soţul să mergem la prelevare de organe, pentru a oferi o şansă la o nouă viaţă altor copii, pentru a face fericiţi alţi părinţi", a declarat, pentru Digi 24 Oradea, Diana Berari, mama Deliei.

Oradea se află în continuare pe locul I la prelevarea de organe, alături de Baia Mare.

Delia Berari este cel de-al doilea copil donator de organe de anul acesta, după Dominik Böszörmenyi, băieţelul de doar 3 ani, muşcat de câinele familiei, care a decedat în luna mai a acestui an, devenind astfel cel mai tânăr donator de organe din judeţ.