Cum nicio inovaţie medicală nu poate înlocui sângele care curge prin vene, viaţa multor bolnavi depinde de semenii lor, singurii care pot să le redea speranţa vindecării.

Aşa s-a gândit şi Robert Bagdi, când a mers să doneze sânge pentru prima dată. Dornic să ajute la salvarea cât mai multor vieţi, tânărul azi în vârstă de 23 de ani a devenit un "client fidel" al Centrului de Transfuzie Sanguină. În doar trei ani, a donat sânge pentru 90 de pacienţi, performanţă care l-a propulsat direct în cea mai cunoscută intersecţie a lumii: Times Square din New York.

Donator din întâmplare 

Robert Bagdi, politist de frontieraCând era copil, Robert Bagdi (foto) visa la o meserie care să-i permită să-şi ajute semenii şi, totodată, să-şi protejeze familia. După ce, în 2016, a absolvit Colegiul Naţional "Iosif Vulcan" din Oradea, n-a ştiut încotro să se îndrepte, până în ianuarie 2017, când a aflat că Poliţia de Frontieră face angajări prin încadrare directă. S-a înscris la concurs, a trecut cu brio de probele scrise şi fizice şi a devenit poliţist de frontieră în Curtici, judeţul Arad, urmând totodată trei luni de pregătire la Iaşi, unde funcţionează Şcoala de Formare Iniţială şi Continuă a Personalului Poliţiei de Frontieră.

"În primele săptămâni în Iaşi, am fost anunţaţi de profesori că o persoană din oraş are mare nevoie de sânge şi ar fi bine să mergem să donăm. Atunci mi-am dat seama că, oricât de performantă ar fi medicina, sângele nu poate fi înlocuit cu nimic. În următoarea zi, dis-de-dimineaţă, am mers să donez pentru prima dată", îşi aminteşte tânărul, care la acea vreme avea 20 ani.

Efort benevol

Şi după ce s-a întors acasă, Robi şi-a păstrat dorinţa de a dona de sânge. Mai mult, a "avansat" în grad. La prima întâlnire cu asistentele din Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, acestea i-au propus să nu se rezume la o simplă donare, ci să accepte procedeul de afereză, care presupune reîntoarcerea sângelui la donator, după ce au fost reţinute trombocitele sau plasma.

La o donare totală de sânge, donatorului i se extrage o unitate de 450 ml, din care se obţin trei produse: celule roşii (eritrocitele), plasmă şi trombocite. O unitate poate salva mai multe, celulele roşii fiind folosite la anemii, plasma la hemoragii şi arsuri, iar trombocitele pentru stimularea coagulării sângelui pacientului. În schimb, prin afereză, produsul terapeutic obţinut foloseşte la cazuri grave, chiar şi la pacienţii cu leucemie.

Afereza nu este accesibilă însă tuturor donatorilor. Pentru extragerea sângelui se foloseşte un ac mai mare şi mai gros, iar persoana trebuie să stea nemişcată timp de 45 de minute. Cu modestie, Robert recunoaşte că nu este foarte confortabil. "Dar să ştii că sângele tău poate ajunge în venele unei persoane care altfel ar fi putut să-şi piardă viaţa întrece orice disconfort", spune tânărul.

Prezent!

De trei ani, Robert este pe lista donatorilor fideli de sânge şi răspunde la fiecare apel al angajaţilor Centrului de Tranfuzie. "Cei de la centru mă sună în fiecare lună şi îmi spun de ce au mai mare nevoie. De cele mai multe ori, mi s-au recoltat trombocite, acest procedeu putând fi repetat în fiecare lună", spune poliţistul.

A lipsit de la apel doar când starea lui de sănătate nu i-a permis să ajute alţi bolnavi, aşa că a adunat 21 de donări, iar până la finalul anului, mai are programate vizite la Centru. În total, până acum, a "renunţat" la circa 9 litri de sânge.

Din fericire, niciodată n-a fost nevoit să doneze sânge pentru vreo rudă sau vreun prieten apropiat. Se gândeşte însă că, mai mult ca sigur, a contribuit la salvarea vieţii unui părinte sau soţ, iar asta îi dă motivaţia necesară să meargă să doneze iar şi iar.

Promotor pentru donare

În plus, tot benevol, Robert şi-a asumat sarcina de a-i face şi pe alţii să înţeleagă că sângele lor poate face diferenţa între viaţă şi moarte. Aproape de fiecare dată când merge la donare, este însoţit de prieteni sau colegi de muncă.

De câteva săptămâni, de când a fost mutat de la Curtici la punctele de frontieră Borş I şi II, şi-a convins şi noii colegi să salveze vieţi în doar zece minute. Vinerea trecută, de exemplu, a mers la Centrul de Transfuzii alături de alţi trei poliţişti, dintre care doi au trecut pragul clinicii pentru prima oară.

În centrul lumii

Deşi efortul lui este voluntar, în primăvara anului trecut, Robi s-a înscris în Blood Network, o campanie internaţională anuală, care vizează recompensarea donatorilor de sânge cu vouchere de reduceri. În România, campania a fost implementată de organizatorii festivalurilor Untold şi Neversea, care au pus la bătaie bilete la concerte pentru cei mai harnici donatori.

Pentru că a donat până acum sânge pentru 90 de pacienţi, Robert a primit invitaţii la cele două festivaluri. Şi mai bucuros a fost să afle, însă, că cei de la Blood Network vor să-i prezinte povestea într-o campanie de promovare. O fotografie cu el, prezentat ca un "Blood Hero", adică erou al sângelui, a fost proiectată pe un panou publicitar din celebra Times Square, cea mai cunoscută intersecţie comercială din lume, aflată în New York.

Robi n-a fost în metropolă să-şi vadă chipul proiectat pe o clădire, dar a primit o fotografie de la un jurnalist Pro TV, post de televiziune care a promovat campania. "Nu mi-a venit să cred când am văzut, m-am simţit mândru. În acest fel, sper ca lumea să conştientizeze de fapt cât de mare nevoie este de sânge", spune orădeanul. Până la urmă, oricine ar putea ajunge să depindă de bunătatea unui donator...

Vezi mai jos proiecția completă!

 

Vezi mai jos și un reportaj Digi24 Oradea cu Robert!