Doiniţa Băsescu, soţia lui Mircea Băsescu, a susţinut că nu se îndoieşte de nevinovăţia acestuia. "Este cinstit, este corect. Îl aştept acasă", a spus ea.

"Ce se întâmplă este un lucru pe care nu îl merităm, am crezut în nişte valori pe care le-am respectat. Soţul meu este cinstit, corect, nu ar face nicodată lucrurile care i se reproşează acum. Aşa ne-am educat şi copiii. Îl aştept acasă, aşa cum - fiind soţie de marinar -, l-am aşteptat ani de zile. Mă rog să fie sănătos, să aibă puterea să depăşească această situaţie. Ştie că suntem puternici pentru că aşa am fost mereu, am reuşit să depăşim orice situaţie", a spus Doiniţa Băsescu, la Digi 24.

Femeia a vorbit şi despre statutul lor de rude ale preşedintelui României. "Este o onoare să fim fratele, cumnata preşeditelui, dar e foarte greu să fii frate de preşedinte. Am vrut să nu ne ia valul, să fim oameni normali, să nu ne schimbăm pentru că cineva ajunge într-o postură atât de înaltă. Am încercat să judec la rece declaraţiile preşedintelui, făcute ieri, ni s-au mai întâmplat lucruri, ştiu că ieri a vorbit preşedintele, ce gândeşte fratele - asta nimeni nu o să înţeleagă", a mai spus cumnata lui Traian Băsescu.

Referitor la contextul în care au ajuns să fie naşi de botez pentru nepoata lui Bercea Mondial, Doiniţa Băsescu a spus că au botezat şi olandezi, şi copii de la orfelinat.

"Cineva ni s-a adresat şi am acceptat. Când am botezat am avut o discuţie privind obiceiurile, nu am vrut să se simtă marginalizaţi, poate le-am dat prea multă importanţă. I-am primit în casă, sunt nişte oameni normali, foarte politicoşi, au speculat sensibilitatea mea pentru copii", a adăugat Doiniţa Băsescu.

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, a fost reţinut joi seară de DNA, pentru suspiciuni de trafic de influenţă. Acesta ar fi luat bani de la familia lui Bercea Mondialul, pentru a-l scăpa pe acesta de închisoare.