Una dintre cele mai în formă sportive bihorene din această perioadă este atleta Dorina Korozsi. Legitimată la clubul Crişul Oradea şi pregătită de antrenorul Kadas Carol, atleta bihoreană a câştigat recent titlul balcanic în proba de 800 de metri la Stara Zagora în Bulgaria şi ca urmare a fost selecţionată în echipa balcanică ce va participa la puternicul turneu DecaNation de la Valence, Franţa, ce va avea loc pe data de 31 august.
Componenţa selecţionatei balcanice ce va participa la DecaNation a fost anunţată imediat după desfăşurarea Campionatelor Balcanice din Bulgaria de conducerea Asociaţiei Federaţiilor Balcanice de Atletism (ABAF). Din această echipă fac parte doar trei sportive din România, printre care şi orădeanca Dorina Korozsi, ce va concura în cadrul probei de 800 de metri. Celelalte două sportive din ţară sunt Adelina Pastor (400 m) şi Bianca Perie (aruncarea ciocanului).
De asemenea, antrenorul Dorinei, Kadas Carol a fost desemnat să fie tehnicianul lotului balcanic de fond şi semifond de la această competiţie. Este vorba despre probele de 800, 1500 şi 3000 de metri, urmând a avea şase sportivi, trei fete şi trei băieţi în subordine. Pe lângă Dorina, în lotul condus de el mai sunt sportivi din Serbia, Turcia şi Bulgaria.
În total, delegaţia zonei balcanice va cuprinde 20 de sportivi, 10 băieţi şi 10 fete. La concurs vor mai lua parte reprezentanţi ai Franţei, SUA, Germaniei, Rusiei, Ucrainei, Italiei, Cubei şi o selecţionată a ţărilor nordice. Aceasta din urmă cu sportivi din Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia.
Competiţia de la Valence va beneficia de premii cuprinse între 3.000 euro şi 30.000 euro. Probele la care se va concura vor fi la masculin de 100 m, 400 m, 800 m, 1.500 m, 110 m garduri, 3.000 m obstacole, prăjină, lungime, greutate şi ciocan, iar la feminin de 100 m, 400 m, 800 m, 1.500 m, 100 m garduri, 3.000 m obstacole, înălţime, greutate şi aruncarea ciocanului.
Pentru această competiţie, Dorina Korozsi se pregăteşte sub stricta supraveghere a antrenorului ei la Oradea, în Băile Felix, dar şi la Debrecen, unde merge o dată sau de două ori pe săptămână şi unde beneficiază de condiţii dintre cele mai bune.
"Sper să alerg cât mai bine la această competiţie, care este mai importantă decât Balcaniada, pentru că vin rusoaicele, britanicele, americancele. E o competiţie destul de puternică, dar deocamdată nu mă gândesc la ea, fiindcă vin Naţionalele", a declarat pentru BIHOREANUL Dorina Korozsi.
Campionatele Naţionale în aer liber vor avea loc în perioada 24-25 august la Bucureşti, iar la acest concurs atleta orădeană este foarte încrezătoare. "Am duminică de la 6 şi un sfert finala, sper şi sunt sigură că voi câştiga, pentru că-mi doresc foarte mult. Sunt motivată, sunt puternică. Suntem câteva sportive cam la acelaşi nivel. Mirela Lavric, care a fost la Mondiale şi a făcut un timp foarte bun anul acesta, este însă adversara principală, dar eu sper să reuşesc să înving", a mai declarat Dorina.
Dorina Korozsi a mai câştigat în acest an alte cinci concursuri, în afară de Balcaniadă. Ea s-a impus la Campionatele Internaţionale ale României de la Bucureşti, la Openul Budapestei, la Cupa Honvad, tot de la Budapesta, la concursul internaţional de la Hilversun din Olanda, precum şi la etapa a II-a a Grand Prix-ului din Campionatul Naţional de la Bucureşti, de fiecare dată în proba de 800 de metri.
"Eu sper ca Dorina să-şi facă record personal la aceste Naţionale. Am încredere în potenţialul ei şi sunt sigur că va face o figură frumoasă", a declarat antrenorul Kadas Carol.
După întrecerile Naţionale de la Bucureşti, cei doi orădeni vor pleca spre Istanbul unde vor face joncţiunea cu lotul balcanic pentru competiţia din Franţa.