O problemă nu vine niciodată singură. Zicala i se potriveşte perfect avocatului Ioan Sava, lăsat acum fără obiectul muncii după ce judecătorii Curţii Supreme i-au interzis să îmbrace roba. Cel puţin până la finalul anchetei penale declanşate de procurorii anticorupţie care, se ştie, l-au acuzat că-şi jumulea clienţii de euroi sub pretextul că le rezolvă sentinţe pe la judecătorii de la Curtea de Apel.

Bihorel a aflat că anchetatorii i-au băgat acum avocatului dosarul şi-n familie, punându-i sub învinuire consoarta, pe avocata Dana Sava, pentru complicitate, femeia fiind acuzată că a "fabricat" chitanţe naşpa care atestau că cei 7000 de euro încasaţi de soţul ei de la denunţătorul său nu-s şpagă, ci "onorariu de succes".

Asta chit că şi un novice ştie că onorariul de succes nu e admis în procesele penale, şi nici chitanţe nu-i voie să tai pentru sume mai mari de 5.000 de lei. Mici detalii nesemnificative...