Doi dintre dealerii arestați preventiv în dosarul drogurilor din școlile din Oradea au scăpat de arest și au ajuns sub control judiciar, în urma unei decizii definitive dată vineri de Curtea de Apel din oraș.
Este vorba de Andrei Elliot Maillot și Ștefan Dan Hanga, ambii liceeni în clasa a XII-a, unul la Colegiul Național Emanuil Gojdu, altul la Colegiul Național Mihai Eminescu.
Potrivit hotărârii judecătorești, ei au fost puși în libertate, după 8 zile de arest, dar au alte restricții. Mai precis, ei sunt acum sub control judiciar pentru 60 de zile, timp în care trebuie să poarte brățară de supraveghere, să se prezinte la poliție și la instanță când sunt chemați, să nu plece din județul Bihor fără aprobare și să nu vorbească între ei, cu ceilalți inculpați sau cu martorii din dosar.
Pentru ceilalți dealeri din dosar, Curtea de Apel Oradea a decis păstrarea măsurii de arest preventiv. Astfel, rămân după gratii Alexandru Santiago Orient, Răzvan Ștefan Gherlea, Florin Darius Corbu, Krisztian Daniel Mailinger și Ianis Gabriel Butnariu. De asemenea, după gratii au rămas și furnizorii lor de droguri, Titus Mihentz, Regina Korodi și Costel Adrian Dascălu.
Rețeaua de trafic de droguri care alimenta inclusiv liceele din Oradea a fost deconspirată pe 20 martie, de DIICOT. După 51 de percheziții domiciliare și zeci de audieri, anchetatorii au găsit peste 30 de kilograme de droguri, iar 8 bărbaţi şi o femeie au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Ulterior, a mai fost arestat un furnizor de droguri din aceeași rețea.
Potrivit anchetatorilor, grupul a acţionat în perioada noiembrie 2025 - martie 2026, timp în care membrii săi au procurat, deţinut şi vândut în mod repetat droguri de risc şi de mare risc, dar şi produse psihoactive. Este vorba despre canabis, ketamină, aşa-numitele „cristale” 2 CMC, 3 CMC, 4 CMC şi 4 BMC, vândute cu sume între 100 şi 400 de lei doza, către consumatori din Oradea.
Drogurile ajungeau în preajma unor licee şi colegii din municipiu, la petreceri ori în apartamente închiriate în regim hotelier, folosite ca locuri de întâlnire şi consum.