Dincolo de vizualizarea actelor dintr-un dosar aflat pe rolul unei instanţe, Dosarul Electronic Naţional implică şi posibilitatea pentru cetăţeni de a trimite acte către instanţe, în format scanat, evitând risipă de timp şi bani cu multiplicarea documentelor în format fizic.
Din această perspectivă, în procesul de modificare a codurilor de procedură se intenţionează a se propune anumite reguli noi, cu valoare de principiu.
Astfel, nu este necesară, cel puţin în prima etapă, semnarea electronică a documentelor (cu excepţia instituţiilor publice). Această idee se bazează pe faptul că actualmente în România, inclusiv în rândul avocaţilor, există mari reticenţe cu privire la adoptarea semnăturii electronice. Pe de altă parte, trimiterea cererilor scanate a fost utilizată pe larg în practica judiciară, fără a se identifica consecinţe negative majore.
În contextul în care suntem la începutul digitalizării, o discuţie cu privire la obligativitatea semnăturii electronice cred că nu poate avea loc decât peste câţiva ani, la momentul în care cetăţenii se vor fi obişnuit cu utilizarea sistemelor digitale, la acel moment putându-se discuta de alinierea legislaţiei noastre cu cea a unor state unde rigoarea cetăţenilor este de notorietate, cum este cazul Elveţiei sau al Germaniei.
Cererile semnate şi transmise prin mijloace electronice către instanţe (scanate) trebuie să aibă regimul unor cereri semnate în original sau asimilat, asemănător prevederilor din legislaţia procesuală franceză. Doar în cazul în care se contestă autenticitatea documentelor scanate, acestea vor trebui a fi prezentate instanţei pe format de hârtie, similar soluţiei adoptate de legislaţia spaniolă. De asemenea, actele depuse în format electronic (scanate) ar trebui să fie considerate "conforme cu originalul".
Nu în ultimul rând, actele trimise de părţi în format electronic (scanat editabil) vor fi imprimate de instanţe, depuse la dosar şi eventual comunicate celorlalte părţi fără a se percepe costuri de imprimare.
Chiar dacă la o primă vedere s-ar genera costuri pentru instanţă, în realitate economiile făcute de instanţe din comunicarea electronică (fie şi numai cu instituţiile publice) acoperă cu prisosinţă aceste costuri minime şi încurajează părţile să utilizeze mijloace digitale.