Arestat preventiv în dosarul Microsoft-EADS, Daniel Sandu le-ar fi spus anchetatorilor cum pe întreaga durată a mandatului său de ministru al Comunicaţiilor ar fi finanţat lunar PDL cu sume însumând aproximativ 300.000 de euro.

Mai mult, Sandu ar fi declarat, potrivit Antena 3, că banii i-a dat direct premierului din acea vreme, Emil Boc.

"Pe întreaga perioadă a mandatului meu de ministru, am finanţat PDL cu sume lunare însumând circa 300.000 de euro în total. Aceste sume le-am înmânat direct şefului meu, Emil Boc, primul ministru al României. Recunosc şi admit, de asemenea, că am acceptat să finanţez partidul şi acţiunile sale, pentru a-mi facilita sprijinul politic şi a-mi menţine funcţia de ministru dar şi poziţia în conducerea centrala PDL. Mai precis, în cazul meu, aveam de adus la partid circa 5 milioane de euro, am avansat aceşti bani din fondurile personale, legale, şi le-am recuperat parţial în modalitatea expusă de Claudiu Florică, Dorin Cocoş şi Gheorge Ştefan. Practic eu trebuia să particip la campania prezidenţială din 2009 cu patru milioane de euro", ar fi declarat Sandu, potrivit Antena 3.

Gabriel Sandu le-ar mai fi spus procurorilor DNA care instrumentează dosarul Microsoft că o parte din banii daţi ca mită ar fi ajuns şi la foştii miniştri Adriean Videanu şi Radu Berceanu, dar şi la Roberta Anastase.

Potrivit Mediafax, Boc a respins aceste acuzaţii. "Resping categoric asemenea afirmaţii, dacă au fost făcute, nu am nicio legătură cu ele şi fac precizarea că, în calitate de prim-ministru, cu ocazia remanierii guvernamentale, l-am remaniat pe Gabriel Sandu din funcţia de ministru al Comunicaţiilor. Din acest punct de vedere, dacă ai fi primit bani de la cineva pentru partid, cum l-ai fi remaniat? Nu înţeleg în ce context şi de ce a fost făcută o astfel de afirmaţie. Ce pot să certific este că nu are niciun fel de suport real", a spus Boc.