Nici la 34 de ani după ce minerii duși la București i-au bătut pe manifestanții care protestau pașnic în Piața Universității, împotriva regimului Iliescu, nu au fost găsiți și pedepsiți vinovații. 

După mai multe tergiversări în dosar, Petre Roman, pe atunci prim-ministru, și Gelu-Voican Voiculescu, viceprim-ministru, vor fi urmăriți penal pentru „infracțiuni contra umanității”.

Vor fi urmăriți penal

Potrivit unei informări făcute marți de Administrația Prezidențială, preşedintele Klaus Iohannis a aprobat urmărirea penală a lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu în dosarul Mineriadei din 1990, pentru infracțiuni contra umanității și a transmis ministrului justiţiei solicitările aprobate în acest sens.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri, mai arată comunicatul, citat de Digi24.ro. 

Numele fostului președinte Ion Iliescu, care conducea România în iunie 1990, nu a fost menționat în cererea semnată de Klaus Iohannis, subliniază Libertatea.ro. Iliescu a fost acuzat în trecut de procurorii militari că a dat ordinul pentru evacuarea în forţă a manifestanţilor din Piaţa Universităţii în 1990.

Procurorul general Alex Florenţa i-a cerut lui Klaus Iohannis aviz și pentru începerea urmăririi penale a lui Ion Iliescu, a relatat Agerpres la începutul acestei luni. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în cazul lui Ion Iliescu în acest dosar.

Protestatari bătuți și uciși

Libertatea.ro subliniază că, după o tergiversare de 27 de ani, Dosarul Mineriadei a fost trimis în instanță abia în 2017, în urma unei cereri exprese a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a obligat statul român să redeschidă ancheta.

Au fost trimişi, așadar, în judecată Ion Iliescu (94 de ani), fostul premier Petre Roman (77 de ani) şi fostul director al SRI, Virgil Măgureanu (82 de ani).

Totuși, Înalta Curte de Casaţie de Justiţie a decis, în 2019, retrimiterea dosarului Mineriadei la Secţia Militară a Parchetului General, după ce a constatat nulitatea rechizitorului. S-a dispus totodată refacerea anchetei.

Procurorii militari au susținut în rechizitoriul lor că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara (care cerea interzicerea accesului la funcții publice după Revoluție a foștilor oficiali comuniști - n.r.) şi îşi exprimau paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică, conform romania.europalibera.org.

În acest atac ar fi fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, ale Ministerului Apărării Naţionale, ale SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării, a mai arătat Parchetul Militar.

Conform rechizitoriului, atacul a avut loc în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, iar în urma lui a rezultat moartea prin împuşcare a patru persoane, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, reținerea a 1.250 de persoane din motive strict politice.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!