Traficul a fost îngreunat, vineri dimineaţă, pe două artere principale din Oradea - Calea Clujului şi Calea Borşului - în urma a două accidente rutiere, în care au fost implicate câte două autoturisme.

În ambele cazuri la faţa locului au ajuns mai multe echipaje medicale, de poliţie şi de pompieri.  

Primul eveniment rutier, care s-a produs pe Calea Borşului, a fost sesizat la 112 la ora 7.04, potrivit ofiţerului de presă al Poliţiei Bihor, agentul şef Alin Laza.

"În urma accidentului, o persoană a suferit mai multe leziuni, în urma cărora a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale", a declarat Alin Laza, pentru BIHOREANUL.

Al doilea accident, de pe Calea Clujului, a fost semnalat la 112 la ora 7.58.

În acest caz, câteva imagini (foto principală şi foto jos) au fost publicate pe grupul de Facebook "Info Trafic Bihor & Oradea", care arată că autoturismele au fost serios avariate.


(Foto: Facebook "Info Trafic Bihor & Oradea" - Silvestru Gheorghe)

Din fericire, în acest caz, nicio persoană nu a ajuns la spital, potrivit agentului şef Alin Laza.

"O persoană a fost asistată medical la faţa locului, însă nu a avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare", a precizat acesta.

Cele două accidente au provocat îngreunarea circulației în zonele respective timp de zeci de minute.

Între timp, traficul a fost degajat în ambele zone.

Poliţiştii continuă cercetările în cazul accidentului de pe Calea Borşului pentru a stabili cauzele şi împrejurările care au dus la producerea acestuia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!