Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că două cadre medicale din Bihor sunt infectate cu noul coronavirus. Informaţia apare într-o raportare publicată duminică de GCS.
Nu se ştie, deocamdată, despre ce fel de angajaţi ai sistemului sanitar este vorba ori unde lucrează aceştia. De asemenea, nu se ştie dacă s-au infectat la muncă sau nu, or dacă au intrat în contact cu pacienţi.
Cert este că îmbolnăvirea celor două cadre medicale din Bihor este confirmată de cel puţin două zile, deoarece GCS a precizat duminică că datele raportate sunt din 10 aprilie.
La nivel naţional, numărul total al cadrelor medicale infectate este de 812. Din acestea, 429 sunt în Suceava, 103 în Bucureşti, 44 în Arad, 35 în Hunedoara, câte 34 în Galaţi şi Neamţ, 24 în Timiş, 18 în Alba, 13 în Iaşi, 11 în Sibiu, 10 în Cluj, câte 9 în Botoşani şi Covasna, 7 în Vrancea, câte 5 în Bistriţa Năsăud, Bacău şi Giurgiu, 3 în Dâmboviţa, 2 în Bihor şi tot atâtea în Ilfov, respectiv câte una în Brăila, Caraş Severin, Constanţa, Dolj, Ialomiţa, Mehedinţi, Prahova, Satu Mare, Teleorman şi Vâlcea.
UPDATE: „Doar o infirmieră”
Dr. Gheorghe Carp, coordonatorul spitalelor din Bihor cu subordonare locală pe perioada stării de urgenţă, contrazice, însă, informațiile Grupului de Comunicare Strategică, afirmând că în Bihor nu există niciun cadru medical infectat și, de fapt, bolnavă ar fi doar o infirmieră care ar fi luat virusul din familie, dat fiind că Spitalul de Recuperare din Băile Felix, unde lucrează, a fost închis încă din 25 martie.
Cel mai probabil, femeia, confirmată pozitiv pe 5 aprilie, s-a contaminat de la soţul său, întors din străinătate. „Nu a avut nicio legătură cu activitatea spitalicească”, precizează Carp.
Detalii, în articolul ”Dr. Carp: Niciun medic nu are Covid-19 în Bihor. A fost confirmată doar o infirmieră a Spitalului Felix, închis, care s-ar fi îmbolnăvit din familie!”