Una dintre cele mai frecvente cauze pentru incendiile izbucnite în sezonul rece, coşurile de fum necurăţate au provocat trei asemenea situaţii, în weekend, în Bihor.
Unul dintre incendii a fost destul de păgubos, extinzându-se şi la o casă vecină.
Ars pe mâini
Potrivit mr. Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana, incendiul a avut loc duminică, în jurul orei 15.35, în satul Şuşturogi din comuna Cetariu. Când pompierii din Sălard şi Oradea au ajuns acolo, focul ardea pe o terasă deschisă de lângă casă, respectiv la acoperişul şi izolaţia exterioară a casei din cadrul gospodăriei învecinate.
„Timp de aproximativ o oră și 45 de minute, pompierii militari au acționat cu patru autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea incendiului, respectiv pentru protecția casei afectate de flăcări, reușind să împiedice propagarea acestora la întregul acoperiș și la camerele locuinței. Echipajele au continuat să acționeze la fața locului până în jurul orei 18.00, pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului”, a declarat Roşca.
Proprietarul gospodăriei unde a izbucnit incendiul s-a ars la mâini încercând să salveze documente de pe terasa cuprinsă de flăcări. În ciuda arsurilor de gradul I şi II pe antebraţe, bărbatul a refuzat transportul la spital.
„În urma producerii evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o coșul de fum necurățat de funingine, au ars terasa, pe o suprafață de circa 40 de metri pătrați, cinci ferestre, aproximativ 40 de metri pătrați din izolația exterioară a casei învecinate și s-au degradat circa 12 căpriori, 12 grinzi și țigle din structura acoperișului casei lipite de terasă”, a mai spus Roşca.
De asemenea, un incendiu provocat de un coş de fum neprotejat termic față de materialele combustibile a avut loc sâmbătă, în jurul orei 23, la anexa unei case din Peştiş, iar duminică, pe strada Sofiei din Oradea, pompierii au mai intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit în podul unei locuinţe, provocat tot de un coş de fum necurăţat.
Sfaturile pompierilor
Pentru a preveni incendiile specifice acestie perioade, provocate în cea mai mare măsură de exploatarea sistemelor de încălzire locală cu defecţiuni, fără asigurarea supravegherii sau având coşuri de fum deteriorate, necurăţate de funingine sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din structura construcţiilor, precum şi de suprasolicitarea instalaţiilor şi a aparatelor electrice, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” le reaminteşte bihorenilor că toate coşurile de fum trebuie verificate, reparate şi curăţate periodic, de persoane specializate şi autorizate.
Totodată, în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile.
Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile. La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului şi nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.
În podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile. Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă). Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.