Asociaţia Naţională de Majorete MBTA-România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, Primăria Municipiului Oradea şi Direcţia Judeţeană de Sport Bihor, organizează sâmbătă, 28 mai, la Arena "Antonio Alexe", începând cu ora 8, Cupa Naţională de Majorete, ediţia a V-a.
Competiţia aliniază la startul ei 12 echipe din toată ţara, fiind prezente sportive din Oradea, Arad, Blaj, Bucureşti, Deva, Satu Mare, Bacău, Slatina sau Brăila.
Ocupanţii primelor 3 locuri la secţiunile individual şi cei ai locurilor I pe echipe se vor califica pentru Campionatul European (Bath - Anglia din perioada 30 sept. - 2 oct. 2011), iar primele 6 clasate la toate secţiunile pentru Cupa Romaniei, din 5 noiembrie, de la Blaj.
În paralel se va desfaşura Finala Cupei MBTA-Pada Murre din cadrul Olimpiadei Şcolare, la care vor participa 21 de echipe din toată ţara (Arad, Bacău, Suceava, Blaj, Tg.Secuiesc, Arad, Bucureşti, Slatina, Sibiu, Craiova, Buzău, Dolj, Bihor, Satu Mare, Cluj Napoca, Brăila). Primele 6 clasete se vor întâlni la Cupa Romaniei.
Aceste două competiţii vor reuni la start 560 de sportivi, care vor oferi un concurs de excepţie şi un spectacol inedit.