Două orădence, cu vârste de 60 şi 81 de ani, au fost lovite sâmbătă, în jurul orei 10, pe trecerea de pietoni de pe strada Clujului, în apropierea bisericii ordotoxe, după ce un şofer de 30 de ani aflat la volanul unui Logan nu le-a acordat prioritate.

"Conducătorul auto nu a acordat prioritate de trecere şi a accidentat uşor două femei, de 60 de ani, respectiv de 81 de ani, din Oradea, care traversau regulamentar pe marcajul pietonal", a declarat agentul şef Gheorghe Muntean, de la Poliţia Rutieră.

Femeile au suferit traumatisme cranio cerebrale minore şi contuzii la membre, care nu le-au pus viaţa în pericol.

Un alt accident, cauzat tot de neacordarea de prioritate, s-a petrecut sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 7.40, în sensul giratoriu din Centrul Civic, când un biciclist de 39 de ani care circula pe banda doi pe sensul de giraţie a fost acroşat de un Volkswagen Touareg condus de un bărbat de 51 de ani. Şi biciclistul a scăpat cu răni uşoare.