Sensurile giratorii de la intersecţia străzilor Ogorului cu Nufărului, respectiv cu Calea Aradului vor prinde culoare. Primăria Oradea a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că două firme din oraş dau dovadă de responsabilitate socială amenajând cele două spaţii verzi pe cheltuială proprie.

Mai precis, firma Adenandra va sponsoriza lucrările de amenajare a scuarului de la intersecţia Ogorului cu Nufărulului. Muncitorii vor planta gazon, arbuşti şi plante perene şi vor monta un sistem de irigiat, valoarea lucrărilor fiind estimată la 15.000 de euro.

Totodată, la sfârşitul lunii august, firma Aido, care deţine cofetăria Bacio Dolce pe strada Independenţei, va plăti lucrările de amenajare a scuarului din sensul giratoriu de pe Calea Aradului.

Primăria aminteşte şi că în această săptămână firma Kaluna, angajată de Emerson, va încheia lucrările de amenajare a scuarului de la intersecţia bulevardelor Dacia cu Decebal. Aceste lucrări se fac în baza unui acord de colaborare între compania americană şi municipalitate, iar la schimb firma va avea dreptul să-şi amplaseze o reclamă în zonă.

Citeşte pe această temă şi articolul "Verde în refacere: Spaţiul verde din intersecţia bulevardelor Decebal şi Dacia este amenajat de compania Emerson (FOTO)"