Pompierii din cadrul Detaşamentului Salonta au intervenit, luni, pentru stingerea a două incendii violente izbucnite în două sate din comuna Batăr.

Întâi, în jurul orei 13.20, în Arpăşel, o baracă din curtea unei gospodării s-a făcut scrum, focul extinzându-se şi la acoperişul casei. "Pompierii militari au acţionat timp de aproximativ o oră şi 45 de minute pentru stingerea incendiului şi protecţia casei aflate în apropierea focarelor, respectiv pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, forţele de intervenţie împiedicând propagarea acestuia", se arată într-un comunicat transmis marţi de ISU Crişana.

Cel mai probabil, focul a pornit de la nişte materiale combustibile puse prea aproape de o sobă.

În aceeaşi zi, în jurul orei 14.10, echipajele de pompieri de la aceleiaşi subunităţi au mai intervenit pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la baloţii de fân depozitaţi în curtea unei gospodării situate în localitatea Talpoş, comuna Batăr.

În urma acestui incendiu, a cărui cauză probabilă a constituit-o fumatul, au ars aproximativ 300 de baloţi de fân.