Două maşini furate, în valoare de circa 35.000 euro, au fost descoperite, luni după amiază, la interval de câteva minute la punctul de trecere a frontierei Borş.

Primul autoturism a fost un BMW 335D, înmatriculat în Italia, condus de o tânără, Anca L., în vârstă de 23 de ani, din Botoşani.

"Poliţiştii de frontieră au solicitat documentele maşinii, ocazie cu care au constatat că autoturismul figurează ca fiind "bun căutat pentru confiscare", alertă introdusă de autorităţile italiene, în data de 21.11.2015. Faţă de cele constatate, Anca L. a declarat că a achiziţionat maşina din Italia, de la un cetăţean sârb a cărui identitate nu o cunoaşte, contra sumei de 7.000 de euro şi nu ştia că autoturismul este căutat de autorităţile italiene", a precizat, printr-un comunicat de presă, comisarul-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea.

Câteva minute mai târziu, în jurul orei 16.45, tot la frontiera Borş, s-a prezentat pentru a intra în ţară Radu I., 34 de ani, cu domiciliul în Bistriţa Năsăud, conducând un autoturism marca Mini Cooper Countryman D., înmatriculat în Spania.

"Poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul este căutat de autorităţile spaniole, fiind semnalat ca "bun căutat pentru confiscare", din data de 04.11.2015. Radu I. a declarat că locuieşte cu forme legale în Spania şi a achiziţionat maşina dintr-un parc auto, în schimbul unei remorci frigorifice, în valoare de 11.000 de euro şi a sumei de 6.000 de euro şi nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismul este căutat de autorităţile din Spania", se mai arată în informarea ITPF Oradea.

Cele două maşini - BMW tip 335D an de fabricaţie 2007, în valoare de circa 10.000 de euro şi Mini Cooper Countryman, an de fabricaţie 2012, în valoare de circa 25.000 de euro - au fost indisponibilizate la sediul ITPF Oradea. În cele două cazuri, poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru infracţiunea de tăinuie la furt.