Primarul Oradiei, Florin Birta, a afirmat, joi, că municipalitatea şi-a propus modernizarea arterei Bulevardul Magheru (de la pasajul subteran) - Republicii (Gara Centrală), în două etape, care presupun o investiţie totală estimată la 25 milioane de euro.

Proiectul cuprinde realizarea a încă două pasaje subterane în Oradea, unul lângă centrul comercial Crişul, iar celălalt în Piaţa Bucureşti. La final, va fi creat un sistem de "undă verde" pentru tramvaie, astfel încât circulaţia acestora să nu fie încurcată de autoturisme, cum se întâmplă în prezent. 

Miza pe fonduri europene

"Colegii noştri de la Fonduri Europene au pregătit documentaţia pentru a scoate la licitaţie proiectarea pentru coridorul de mobilitate Magheru - Republicii din Oradea, etapa I şi etapa II. Este vorba despre modernizarea Bulevardului Magheru, de la pasajul subteran care a fost realizat anul trecut, până după gara din Oradea", a spus edilul în conferinţa de presă ce a precedat şedinţa ordinară a Consiliului Local. 

Prima etapă presupune modernizarea tronsonului dintre pasajul subteran Magheru şi centrul comercial Crişul, iar etapa a doua vizează modernizarea tronsonului care ajunge în Piaţa Bucureşti, inclusiv. 

Potrivit lui Birta, investiţia a fost estimată la 25 milioane de euro şi include două pasaje subterane: unul în dreptul centrului comercial Crişul, iar celălalt în faţa Gării Centrale. Licitaţia pentru proiectarea celor două etape de modernizare va fi lansată săptămâna viitoare pe SEAP, investiţia fiind de circa 1,6 milioane lei. 

Municipalitatea îşi propune să finanţeze lucrările din bani europeni, din programul operaţional pentru intervalul 2021-2027. 

Tramvai în subteran

"La etapa I se va crea o undă verde de tramvai, prin realizarea unui pasaj subteran în intersecţia dintre Bulevardul Magheru, Braşovului, Republicii şi str. Louis Pasteur şi se va face reabilitarea suprafeţei rutiere, respectiv a trotuarelor. În această zonă, conform unor studii, tramvaiul va intra prin pasajul subteran, care va avea şi 4 benzi de trafic auto", a explicat Florin Birta. 

Va fi reabilitată totodată piaţeta din Bulevardul Magheru, vor fi făcute intervenţii la calea de rulare a tramvaiului, va fi reabilitat carosabilul, staţiile de tramvai şi autobuz vor fi modernizate, la fel şi iluminatul public.

În ceea ce priveşte circulaţia pietonilor, primarul Oradiei a afirmat că se va căuta, prin acelaşi proiect, soluţia pentru crearea unei zone de trecere pentru aceştia. "Ori pe partea de deasupra, ori alte modalităţi care vor fi găsite prin elaborarea proiectului tehnic", a spus Birta. 

În etapa a doua "se urmăreşte crearea unei unde verzi de tramvai prin realizarea unui pasaj subteran în zona gării centrale, reamanajarea zonei prin crearea unei piaţete publice deasupra pasajului subteran rutier".

Prin acea piaţetă, tramvaiul, în schimb, va circula pe deasupra pasajului. Piaţeta va servi şi ca staţie intermodală pentru autobuze din judeţ, autobuzele OTL şi tramvaie. De asemenea, va fi reabilitată pe toată porţiunea suprafaţa rutieră, va fi refăcut iluminatul public, la fel şi trotuarele.