Elevi din toată țara se adună, începând de miercuri, la Oradea, unde vor avea loc două olimpiade naționale.

Între 27 și 1 mai, la Liceul Teologic Penticostal „Betel” Oradea, va avea loc Olimpiada de religie - Alianța Evanghelică (Cultul Baptist, Cultul Creștin după Evanghelie, Cultul Penticostal, clasele V-XII) / Licee Teologice Baptiste și Penticostale.

În total, 140 de elevi din clasele IX-XII, din 15 județe (Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș și Municipiul București) vor participa la acest examen.

„La Oradea această competiție se desfășoară pentru a treia oară după edițiile din anii 2011 și 2016”, a transmis Inspectoratul Școlar.

A doua olimpiadă națională care are loc la Oradea este cea de limba și literatura cehă maternă, sârbă maternă și slovacă maternă, care se desfășoară între 27 și 29 aprilie, la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” Oradea.

La această competiție participă elevi din clasele VII-XII, din șase județe: 11 elevi din Caraș-Severin și Mehedinți la olimpiada de cehă, 36 de elevi din Caraș-Severin și Timiș la olimpiada de sârbă, și alți 36 din Arad, Bihor și Sălaj, la olimpiada de slovacă.

„Inspectoratul Școlar Județean Bihor s-a preocupat de asigurarea celor mai bune condiții de cazare și masă participanților la aceste competiții”, a mai transmis instituția.

Precizarea vine în contextul în care s-a iscat un scandal național după ce elevii care au participat la Olimpiada Națională de Franceză, la Craiova, au dezvăluit că au avut condiții mizere de cazare și au mâncat hrană rece.

În urma acestor mărturii, preluate de presa din București, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că vina pentru această situație este a decidenților, pentru că alocările bugetare pentru organizarea olimpiadelor sunt mici.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!