Traficul a fost îngreunat timp de o oră pe DN1, în zona localităţii bihorene Topa de Criş, după ce două autoturisme s-au ciocnit. În urma accidentului, două persoane au ajuns la spital.

Accidentul a fost sesizat la 112 la ora 9.01, a precizat, la solicitarea BIHOREANULUI, agentul şef Alin Laza, ofiţer de presă în cadrul Poliţiei Bihor. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de medicale, de pompieri şi de poliţişti.

Personalul medical a acordat primul ajutor victimelor, iar două persoane au fost transportate la spital pentru îngirjiri suplimentare.

Până în jurul orei 10 traficul a fost îngreunat și s-a desfășurat pe o singură bandă, dirijat de polițiștii rutieri. Ulterior, autoturismele avariate au fost împinse spre marginea drumului, pentru ca traficul să poată fi reluat pe ambele sensuri de mers. 

Deocamdată nu sunt clare circumstanţele în care a avut loc accidentul rutier.

Poliţiştii rutieri fac cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produse acesta.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!