Două primării din Bihor, Vârciorog și Aștileu, și Consiliul Județean au semnat un protocol de colaborare, pentru modernizarea unui sector de drum de 8,4 kilometri, care face legătura între localitățile Vârciorog și Călățea.
„În prezent, drumul județean DJ 767D este într-o stare avansată de degradare, circulația rutieră fiind îngreunată din cauza îmbrăcămintei din macadam și a lipsei lucrărilor de întreținere adecvate”, se arată într-un comunicat transmis marți de CJ.
Drumul va beneficia de lucrări de reabilitare completă.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a explicat că decizia de a moderniza acest drum a fost luată în urma analizării situației și a consultărilor cu autoritățile locale.
„Am convenit cu autoritățile locale să declasificăm acest drum, deoarece Consiliul Județean Bihor nu dispune de resursele necesare pentru modernizarea sa. Drumul va deveni comunal și va fi preluat de cele două comune, iar noi vom susține modernizarea lui cu o lățime de 4 metri. 50% din costuri vor fi acoperite de Consiliul Județean, iar fiecare comună va contribui cu câte 25%”, a declarat Ilie Bolojan, citat în comunicat.
Consiliul Județean Bihor va coordona realizarea documentației tehnice, obținerea autorizațiilor de construire și organizarea licitației pentru selectarea constructorului, precum și implementarea propriu-zisă a proiectului.
CJ precizează că modernizarea acestui drum va facilita accesul localnicilor și va contribui la dezvoltarea economică a zonei.