Tenismenele Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse au obținut calificarea în turul secund al Australian Open, primul turneu de mare șlem al anului, care se desfășoară în această perioadă la Melbourne.
Potrivit Sport.ro, Gabriela Ruse (27 de ani, 125 WTA) și Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) și-au egalat astfel cele mai bune rezultate atinse în carieră pe tabloul principal al Australian Open.
Jaqueline Cristian a luptat aprig pentru victorie în meciul cu Petra Martic, tranșat cu scorul 6-2, 4-6, 7-6 (7), după două ore și treizeci de minute de joc.
Gabriela Ruse a câștigat cu 6-4, 6-0, în mai puțin de optzeci de minute duelul cu românca Irina Begu.
În turul al doilea, Jaqueline Cristian o va întâlni pe Lucia Bronzetti (76 WTA), din Italia, pe care o conduce cu 3-1 la meciurile directe. Merită spus însă că, în runda inaugurală, Bronzetti a eliminat-o pe Victoria Azarenka (24 WTA).
Pe de altă parte, Gabriela Ruse va primi replica americancei Madison Keys (14 WTA), fostă finalistă la US Open, în 2017. Va fi primul meci direct între cele două jucătoare.
La acest turneu au mai participat și româncele Sorana Cîrstea și Anca Todoni, ambele fiind eliminate din primul tur.