Echipa Crișul Lancetti Oradea a obținut două victorii și a suferit o înfrângere în cel de-al doilea turneu al grupei valorice V-VIII, care s-a desfășurat sâmbătă și duminică la Bazinul Delfinul din Arad.

Tânăra echipă orădeană a debutat cu stângul în fața giuleștenilor de la Rapid, fiind învinsă cu scorul 11-9, în prima reuniune a zilei de sâmbătă, după care, în etapa a II-a, a dispus clar de Poli Cluj, la o diferență de 10 goluri, cu 17-7.

În jocul cu bucureștenii, jucătorii de la Crișul au început mai slab, cedând primul sfert cu 0-1, după care l-au cedat și pe cel de-al doilea cu 3-6, astfel că la pauza mare giuleștenii aveau patru goluri avans, scor 7-3.

După pauza mare, jucătorii pregătiți de Eugen Băjenaru și-au revenit însă și au marcat patru goluri în sfertul III, primind în schimb doar unul. Din păcate însă ultimele 8 minute au aparținut rapidiștilor, care au marcat trei goluri, în timp ce orădenii au înscris doar doua. Astfel, scorul final a fost 11-9.


Rapid - Crișul Lancetti 11-9 (1-0, 6-3, 1-4, 3-2)

Rapid: Ștefănică, Novac Nichita 1, Petrişor Dumitru 2, S. Pătrașcu, Tem Ionuţ, A. Enciu, Tudor Fulea 1, Radu Buică, Maian Constantin, Costea 5, Dobre 2, Samson, Prioteasa, Antrenor: Eduard Rusu
Crișul Lancetti Oradea: Mircea Furtoș, Andrei Pânzariu 1, R. Szabo 1, Istvan Szabo, Sergiu Olcean 3, Rareş Ţifrea, Alexandru Sfârle 1, B. Remeș, Bogdan Paleacu 1, Claudiu Alb 1, Cristopher Oros, Doru Maior, V. Sârcă. Antrenor Eugen Băjenaru

În celălalt joc al primei etape, arădenii de la AMFA s-au impus cu scorul de 14-9 în fața clujenilor de la Poli.


Runda a doua a turneului a adus, tot sâmbătă, un adversar ceva mai facil în fața orădenilor. Este vorba despre Poli Cluj, pe care l-au învins lejer la o diferență de zece goluri, cu 17-7. Jocul fost început bine de orădeni, care și-au adjudecat primul sfert cu 5-2, iar pe cel de-al doilea cu 2-1. Și în partea a doua a partidei orădenii au zburdat pur și simplu și în sfertul III au marcat șase goluri, iar în cel de-al V-lea, trei. R. Barbu a fost principalul marcator al orădenilor, cu 5 goluri.

Crișul Lancetti - Poli Cluj 17-7 (5-2, 2-1, 6-1, 3-3)

Crișul Lancetti Oradea: Mircea Furtoș, Andrei Pânzariu, Terec Cr. R. Barbu 5, Istvan Szabo, Sergiu Olcean 5, Rareş Ţifrea 1, Alexandru Sfârle 2, Bogdan Paleacu 1, Claudiu Alb 1, Cristopher Oros 2, Doru Maior, V. Sârcă. Antrenor Eugen Băjenaru
Poli Cluj: Marius Câmpean, Corcinschi, Tiberiu Dolha, B. Oniga 1, Ștefan Dolha, V. Tantău 1, A. Gandrabura 1, I. Baloga 3, D. Crișan, M. Abrudan, Horațiu Tocan, Rujan Dan 1. Antrenor Radu Sabău

În cealaltă partidă a etapei a II-a a turneului, Rapid București s-a impus în faa gazdelor de la AMEFA Arad, cu scorul de 8-6.


Duminică, în ultima etapă a turneului, Crișul Lancetti a servit replica gazdelor de la AMEFA Arad, pe care a învins-o nu fără emoții însă, la limită, cu scorul de 13-12.

Jocul a fost foarte echilibrat, primul sfert s-a terminat la egalitate, 3-3, în timp ce în cel de-al doilea gazdele au marcat trei goluri, iar bihorenii, două.

După pauza mare, sfertul III a adus numai puțin decât zece goluri, câte cinci pentru fiecare echipă.

În fine, partida a fost decisă în ultimele opt minute, când jucătorii pregătiți de antrenorul Băjenaru au marcat trei goluri, au primit doar unul, și astfel au întors soarta partidei, impunându-se cu scorul de 13-12.

AMEFA Arad - Crișul Lancetti 12-13 (3-3, 3-2, 5-5, 1-3)

AMEFA Arad: Cătălin Hodăgeu, Levente Vancsik 4, Alex Băltean 2, Ronald Furj 2, Alex Fericean, Richard Huber, M. Marinescu, Claudiu Grama, Bogdan Laza 2, Z. Szabadai, Robert Gergelyfi 1, Sergiu Fînață 1, Al. Vidican. Antrenor: Cristi Cozma
Crișul Lancetti Oradea: Mircea Furtoș, Andrei Pânzariu (suspendat), Cristian Terec, R. Szabo 2, Istvan Szabo 3, Sergiu Olcean 2, Rareş Ţifrea, Alexandru Sfârle 2, B. Remeș, Bogdan Paleacu 1, Claudiu Alb, Cristopher Oros 3, Doru Maior. Antrenor Eugen Băjenaru

Cealaltă partidă a zilei de duminică a adus victoria clujenilor de la Poli, la două goluri, cu scorul de 14-12, în fața bucureștenilor de la Rapid.

În clasament, Crișul Lancetti are 27 de puncte, este pe primul loc și este urmat de AMEFA Arad, cu 24 de puncte, Rapid, cu 18 puncte, și de Poli Cluj, doar cu 3 puncte.