Secretarul general al ALDE Bihor, Octavian Bara, a prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă, o parte dintre pretentenţii partidului la locurile din Consiliul Local Oradea.

Reprezentanţii ALDE au venit cu o surpriză. Al doilea înscris pe lista de consilieri ai partidului, după avocatul Ştefan Herchi, care candidează şi la funcţia de primar, este cunoscutul doctor Petru Chitulea, şeful uneia dintre secţiile de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean şi conferenţiar la Facultatea de Medicină a Universităţii orădene. "Am vrut să găsim oameni cât mai bine pregătiţi, care au demonstrat în viaţa profesională, care sunt cunoscuţi în Oradea şi care se bucură de o credibilitate crescută în rândul orădenilor", a spus Octavian Bara.

Deşi s-a prezentant drept simpatizant al ALDE şi al fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, dr. Petru Chitulea a recunoscut că încă nu s-a înscris oficial în partid, urmând să o facă chiar în ziua conferinţei de presă care-l anunţă al doilea pretendent pe lista pentru Consiliul Local. Chitulea a fost membru PNL din 1990, retrăgându-se în vara anului 2015, după fuziunea partidului cu PDL.

"Consider că unicul partid liberal autentic este ALDE. După fuziunea PNL-ului cu PD-ul, ideea de liberalism în PNL s-a compromis. Unicul bastion puternic al PNL-ului este Oradea prin primarul Ilie Bolojan, care, într-adevăr, a avut rezultate bune. În rest, PNL-ul este într-o degringoladă. Liberalii adevăraţi nu vor accepta să voteze un partid condus de domnul Blaga", a declarat Chitulea.

Potrivit declaraţiilor sale, Petru Chitulea îşi propune să contribuie, din postura de consilier local, la îmbunătăţirea condiţiilor din sistemul sanitar orădean. "Fiind în sistemul sanitar de aproape 40 de ani, am o serie de păreri despre funcţionarea acestuia. Sunt lucruri care pot fi ameliorate chiar şi fără bani. Cred că în sistemul sanitar orădean sunt foarte multe lucruri de îmbunătăţit, de exemplu atitudinea faţă de pacienţi. Nu este suficient să bagi bani într-un spital, trebuie să schimbi mentalităţi, să schimbi atitudini. Cred că experienţa mea de zeci de ani în sistem ar putea fi folositoare în Consiliul Local Oradea", a spus acesta.

Şeful Secţiei Obstetrică-Ginecologie II de la Spitalul Judeţean a precizat că se alătură ALDE după mai multe luni de discuţii cu colegul său, dr. Rareş Gherai, convins fiind că intră "într-o echipă serioasă şi onorabilă". Totodată, Chitulea a subliniat faptul că ALDE se adresează electoralului de tip liberal. "Ne adresăm tuturor celor care consideră că statul nu trebuie să-l ajute pe cetăţean, ci doar să-l lase în pace, să nu-l jumulească, să nu-l îngroape în taxe, să-l lase să se dezvolte", a declarat acesta.

Al treilea pe lista ALDE pentru Consiliul Local este fostul PSD-ist Ioan Mintaş, care s-a alăturat partidului lui Tăriceanu în iulie 2015 şi care, acum, spune că vrea să se concentreze pe dezvoltarea mediului de afaceri. Pe poziţia a patra apare dr. Rareş Gherai, fost preşedinte al PC Oradea, urmat de co-preşedintele ALDE Oradea, universitarul Adrian Tunduc.

"Noi mizăm pe cel puţin patru consilieri. De aceea vi i-am şi prezentat. Credem că credibilitatea pe care dânşii va aduce un plus de valoare în Consiliul Local. Sunt convins că vocile lor vor fi auzite. Cred că ar fi un câştig pentru orădeni dacă i-ar vota", a spus Octavian Bara.

Reprezentanţii ALDE nu au prezentat lista completă cu cele 27 de propuneri pentru deliberativul local, însă au anunţat că o vor face publică în curând. O absenţă demnă de menţionat este cea a celuilalt co-preşedinte al ALDE Oradea, Dorin Corcheş, care va apărea însă pe lista partidului pentru Consiliul Judeţean Bihor.