Nimeni n-ar spune că Natalia aleargă cât e ziua de lungă între serviciu, facultate, practică şi prezentări de modă. Nu dă semne de oboseală nici măcar seara când, după ce termină cu cursurile şi munca, se împrospătează pentru a-şi face apariţia pe podiumuri.

De mulţi ani încoace s-a obişnuit să fie ocupată şi spune că nu regretă stilul de viaţă ales deoarece "totul depinde de tine" ca să reuşeşti în viaţă.

Model de o viaţă

Natalia a început să facă modeling la 15 ani şi de atunci prezintă modă şi călătoreşte cât îi permite timpul. Model al Agenţiei Amalia Judea Art&Fashion, a lucrat în Dubai, Kuweit, Austria, Corea de Sud, şi chiar şi în cea de Nord, pentru case celebre de modă precum Chloe, Chopard sau John Galiano. "Îmi place ceea ce fac, altfel nu aş fi continuat", spune orădeanca, acum la 24 de ani.

Natalia nu se mulţumeşte însă cu atât şi se gândeşte şi la viitor. Este în ultimul an la Facultatea de Medicină şi Farmacie, specializarea Medicină Dentară, fiind în toiul pregătirii lucrării de licenţă. "Încerc să fac multă practică, pentru că aşa furi meseria mai uşor. La licenţă va trebui să prezint trei cazuri medicale şi rezolvarea lor", explică viitoarea doctoriţă. După ce va absolvi, se va înscrie la rezidenţiat, aşa că nu slăbeşte deloc ritmul pregătirii.

Neobosită

În loc să lenevească sau să se distreze, Natalia urmează cu sfinţenie cursurile de la facultate, iar practica a ales s-o facă la un cabinet privat pentru a câştiga cât mai multă experienţă. În plus, lucrează şi ca recepţioneră la un hotel. "Am vrut să fiu independentă şi mi-a convenit programul care-mi permite să-mi văd şi de şcoală", spune orădeanca.

Natalia a ales stomatologia pentru că ar vrea să-şi facă pacienţii să zâmbească mai des şi mai larg. "Văd mulţi oameni care nu râd cu tot dragul pentru că au probleme cu dinţii. Vreau să-i ajut şi să-i învăţ să privească viaţa cu zâmbetul pe buze, aşa ca mine", spune ea. Frumos şi sănătos...


MEDIC ÎN DEVENIRE
Natalia Rusu
Vârstă: 24 ani
Ochi: verzi
Zodie: Taur
Înălţime: 1,74 m
Greutate: 50 kg
Măsuri: 86-61-90
Hobby: modeling, dans